EFEMER

Nimic nu se pierde, totul se transformă

2010-06-28T17:04:00.002+03:00

Nu cred în moarte, aşa cum nu cred în finaluri absolute, ci doar în treceri ale timpului prin noi, în transhumanţe ale spiritului/ ale vieţii. Dincolo de fiecare încheiere ne regăsim, altfel şi totuşi aceiaşi, la răscruci de drumuri, nicicând la sfârşit.
Nu cred că sentimentele vin din neant şi nici că ele se sting vreodată. Dincolo de realitatea mea, a noastră, trebuie să existe un absolut - un izvor şi o matcă a toate. Legile fizicii se aplică într-o oareşcare măsură şi psihicului, principiul cauză-efect observându-se direct sau manifestându-se subtil, fără ca noi să-l putem înţelege.
Nu cred în vise, dar le trăiesc zi de zi, în mine şi alături de alţii.
Nu cred în iubire şi nici în ură, dar sper în om şi în capacitatea lui de a iubi şi a urî deopotrivă, niciodată pe de-a-ntregul.
Nu cred în cuvinte şi totuşi le scriu, le rostesc cu încrâncenare sau cu seninătate.
În ce mai cred?!

In timp inveti

2010-05-27T17:09:00.001+03:00

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la
jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt....

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

(Jorge Luis Borges)

"Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai" (Mitch Albom)

2010-01-16T12:27:00.001+02:00

Pentru un crâmpei de speranţă, pentru o urmă de sens, pentru o doză de optimism conştient...

"Aceasta este o poveste despre un om pe nume Eddie şi începe cu sfârşitul, când Eddie moare într-o zi însorită. Poate părea ciudat să începi o poveste cu sfârşitul. Dar toate sfârşiturile sunt un fel de începuturi. Doar că nu ne dăm întotdeauna seama de asta."

Am cartea pe raft de pe vremea unei promoţii probabil. Am răsfoit-o de mai multe ori, fără însă a-mi stârni dorinţa de lecturare. Nu era încă un moment potrivit, acum pur şi simplu a venit spre mine, m-a prins pentru două zile şi mi-a rămas. Poate pentru că e despre viaţă şi moarte, rai şi sens al existenţei...sau poate pentru că emoţionează, te pune pe gânduri, îţi aminteşte de oamenii extraordinari ce i-ai cunoscut.

Evenimentele mai mult sau mai puţin importante ale vieţii noastre nu sunt întâmplătoare, ci aparţin sistem complex, în care poveştile individuale se suprapun, iar dragostea, devotamentul, grija, respectul, sacrificiile afectează destinele celor din jur. "...fiecare dintre noi îl afectează pe celălalt, şi celălalt îl afectează pe următorul, iar lumea e plină de poveşti, dar toate poveştile sunt într-una singură."

"Cozile formate la Ruby Pier-sunt la fel ca orice coadă formată în oriunde în altă parte: cinci oameni, asteptând, în cinci amintiri alese, ca o fetita pe nume Amy sau Annie să crească, să iubească, să îmbătrânească şi să moară, pentru ca în cele din urmă să i se răspundă la întrebările pe care şi le-a pus - de ce şi pentru ce a trăit."

Şi atunci poate vom găsi liniştea...

"În rai vei întâlni cinci oameni... Fiecare a fost în viaţa ta, dintr-un anumit motiv. Probabil că nu l-ai ştiut la acel moment; de aceea există raiul. Pentru a-ţi înţelege viaţa de pe pământ."

Pe cine aveţi în minte...cine ar putea fi cei cinci (sau zece, sau doi) oameni care v-au marcat, pregnant sau discret existenţa?

Si s-a mai dus un an...

2009-12-31T13:36:00.003+02:00

Zbucium, emotii si lacrimi, incercari prea putin reusite de a lua viata asa cum e, non-sens, despartiri tragice si intalniri providentiale...cam atat la bilant.

"S-au intamplat atatea... si bune, si rele...cele mai multe memorabile. Cati oameni au parte de asa ceva?! Daca revezi in gand anul care a trecut si nu-ti dau lacrimile, fie de bucurie, fie de tristete, il poti considera irosit. "

De la anul ce vine am pentru fiecare om din viata mea cel putin cate o dorinta precisa (cu totii meritati sa vi se implineasca visele). Pentru mine vreau doar o minte limpede si o inima plina, iar de aici putinta de a ma bucura de fiecare clipa. Se poate?!

Mereu eu, de fiecare dată altfel

2009-12-15T00:49:00.000+02:00

Nu am uitat să scriu, nu mi-a lipsit curajul exprimării stărilor în cuvinte, dar am simţit şi trăit intens, fără a mă putea desprinde,lipsindu-mi capacitatea metaforizării. A da glas sentimentelor şi ideilor într-un astfel de context ar fi putut fi un adevărat "striptease sufletesc"(cred că o citez pe Aurora Liiceanu).
Încă se ascund sensuri şi înţelesuri, însă metanoia nu înseamnă doar descoperiri, ci şi acceptare a limitelor noastre şi misterelor divine. Mă schimb rămânând aceeaşi...

A da un sens existenţei

2009-11-04T17:33:00.000+02:00

"Dacă viaţa ta are un sens, atunci poţi suportta totul" (F. Nietzsche)

Sensul vieţii evoluează în funcţie de vârstă, evenimente şi priorităţi. Pe de altă parte, viaţa nu are un singur sens, ci mii de sensuri. Ceea ce ne ajută să dăm sens propriei existenţe nu este atât ceea ce avem sau ceea ce am obţinut, cât modul în care ne privim viaţa.

Exerciţiul ultimei clipe de viaţă (propus de F.Fanget):
- care este principalul lucru pe care regreţi că nu l-ai făcut?
- care este principalul lucru de care eşti mândru că l-ai realizat?

Cel mai greu nu e să ştii pentru ce trăieşti, ci să izbuteşti să scapi de această întrebare

Ne naştem singuri, murim singuri, dar trăim alături de oameni

2009-11-02T09:40:00.001+02:00

"Egoistul romantic" F. Beigbeder

2009-10-31T22:05:00.000+02:00

...scriu pentru a şti ceea ce gândesc...

De frică să nu sufere din dragoste, şi bărbaţii, şi femeile caută, în mod inconştient, s-o transforme în plictiseală. Se zice că,într-un cuplu există întotdeauna unul care suferă şi unul care se plictiseşte: cred că e mai bine să fii cel care suferă, pentru că nu te plictiseşti, în timp ce acela care se plictiseşte, are parte şi de suferinţă.

Suntem nişte nebuni că vrem să eternizăm sentimentele: ele sunt la fel de trecătoare ca şi noi. Lucrurile se sfârşesc, iar noi refuzăm s-o admitem.

Asta-i dragostea: s-o faci pe acea persoană, pe care o doreşti cel mai mult din lume, să creadă că te lasă rece. Dragostea înseamnă să joci comedia indiferenţei, să-ţi ascunzi bătăile inimii, să spui invers decât ceea ce simţi. Dragostea este, în mod fundamental, o escrocherie.

De la o anumită vârstă, ai certitudini cu privire la toate cele. Dragostea? "Durează trei ani". Fidelitatea? "Nu e un concept uman". Moartea? "Singura libertate". Îţi găseşti liniştea cu sprijinul unor fraze luate pe de-a gata. De la o anumită vârstă, toate pretextele sunt bune ca să nu mai gândeşti.

Dragostea e atunci când simţi că, dacă pierzi o persoană anume, îţi pierzi viaţa. Dragostea e atunci când nu mai şovi. Când toate celelalte devin serbede. Te regretam chiar dinainte de a te fi cunoscut.

"Astăzi e rău şi, cu fiecare zi, va fi şi mai rău - până când se va întâmpla tot ce poate fi mai rău" (A. Schopenhauer)

Am găsit fericirea exact în momentul în care mă lăsasem păgubaş s-o mai caut(...)În dimineaţa asta soarele a trecut de bariera perdelelor, pentru a depune pe pieptul tău un sărut auriu, aşa că l-am imitat.

De ce vreau atât de mult să fiu iubit? Pentru că Dumnezeu nu există. Dacă aş crede în El, poate că dragostea Lui mi-ar fi deajuns.

Fii tu însuţi, OK; dar care? Câţi sunt eu? Şi care dintre aceştia sunt eu însumi? Nu ştiu cine sunt, dar ştiu ceea ce nu vreau să fiu: o singură persoană. O singură persoană e tot una cu nimeni.

Descopăr că, atunci când eşti îndrăgostit, fidelitatea încetează să mai fie un sacrificiu. Omul îndrăgostit se cunoaşte după faptul că e fidel fără s-o facă dinadins şi fără să considere că ăsta ar fi un titlu de glorie. Dragostea e o chestie care face din fidelitate un lucru absolut natural.

Viaţa este un lung plan-secvenţă care ţine de la naştere până la moarte. Din când în când, parcă ai vrea să mai tai nişte scene la montaj.

Ce înseamnă a iubi? Să-mi lipseşti chiar şi când eşti cu mine. Nu uita să-i mulţumeşti din partea mea maică-tii că te-a făcut.

Ce e viaţa? Un lung brainstorming pentru a răspunde la această întrebare.

În iubire e ca în montagnes russes: la început urci, apoi brusc ,cobori, dpă aia urci din nou, cobori din nou şi , la urmă vomiţi pe tine si pe celălalt!

Am iubit-o dinainte de-a o iubi şi o iubesc şi după. Nu am iubit-o destul în acest timp. Nu iubim fiinţele decât atunci când ne resping sau ne scapă. Aş fi putut-o iubi fără s-o cunosc, fără s-o ating şi fără măcar să intru în viaţa ei. Totul e numai din vina mea: această poveste se termină pentru că, într-o bună zi, am început-o...

Dacă nimeni nu aparţine nimănui, atunci nimeni nu are grijă de nimeni şi fiecare va fi pentru sine, în vecii vecilor. Iată-mă din nou singur; ridic geamul negru, după care îmi ascund faţa în mâini, pe bancheta din spatele acestei limuzine silenţioase, care se îndreaptă spre sfârşitul meu.

Întrebări întrebătoare

2009-10-29T14:41:00.003+02:00

(preluare dintr-un articol al Mihaelei Rădulescu pe blogul lui Dani Oţil)

Eu, una, as incerca sa-mi pun zilnic intrebari, in loc sa am raspunsuri la aproape orice. Sau, dupa fiecare raspuns, as mai incerca un “dar, daca ar fi invers ?…”
Va invit sa raspundeti, dar fara minciuni si “poze”. Asa, ca si cum e ultima sansa pe care o aveti ca sa treceti, ca la jocuri, la nivelul urmator. Cine nu e sincer, nu trece si asta nu pentru ca asa vreau eu,ci pentru ca zidul de care v-ati izbi ar fi chiar …minciuna voastra . Sau lipsa de curaj….
Sunt intrebari din acel spectacol, dar si altele, care nu-si aveau rostul acolo. Sunt intrebari care vin peste noi, dar le (ne) ducem cu vorba. Sunt intrebari la care nimeni nu poate raspunde in locul nostru. Uneori nici noi nu putem raspunde, inca….
1. cand ai simtit ca parintii tai au fost cu adevarat mandri de tine ?
2. pe cine ai dezamagit cel mai tare ?
3. Care este cel mai frumos vis pe care l-ai pierdut pe drum ?
4. La ce esti cel mai bun , ce stii sa faci mai bine decat toti oamenii pe care-I cunosti personal ?
5. Cine e iubirea vietii tale ?
6. ce functioneaza cel mai putin bine in relatia ta ?
7. ce crezi ca e cel mai enervant la tine, in ochii celor dragi ?
8. care a fost cel mai erotic moment din viata ta in doi ?
9. cine a avut cel mai perfect trup cu care ai facut sex (dragoste..) ?
10.care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani ?
11.care crezi ca e cea mai importanta calitate pe care ai mostenit-o de la parintii tai ?
12.cand ai simtit ca ai aratat cel mai bine din toata viata ta ?
13. care e cel mai prost om pe care-l cunosti ?
14. care e sunetul care te enerveaza cel mai tare ?
15. la ce eveniment din viata ta ai fost cel mai emotionat (emotionata) ?
16.care ar fi singurul lucru pe care ti-ar placea sa-l furi (fiind singura sansa de a-l avea..)?
17. cu cine ai avut cea mai proasta experienta sexuala din viata ?
18.care a fost cel mai stanjenitor moment din viata ta ?
19. in fatza cui te simti cel mai pierdut, emotionat, blocat ?
20. care e cea mai erotica aroma pe care ai simtit-o vreodata ?
21. cand ti-a fost cel mai greu sa spui adevarul ?
22. cine e persoana cu care ai vrea cel mai tare sa ai o aventura (one night stand..) ?
23. ce-ai vrea sa schimbi cel mai tare in viata ta ?
24. cu cine vorbesti cel mai des despre sex ?
25.care e cea mai proasta scuza pe care ai folosit-o vreodata ?
26. ce nu i-ai putea ierta niciodata omului pe care-l iubesti ?
27. ce calitate a jumatatii tale de viata iti este cea mai draga ?
28.care a fost jucaria ta preferata in copilarie ?
29. care ti se pare cea mai seducatoare ipostaza a ta ?
30. pe cine te bazezi daca ti se intampla o nenorocire ?
31. care a fost cel mai bun sfat pe care nu l-ai urmat ?
32. pe cine simti cel mai tare nevoia sa protejezi ?
33. care e cea mai mare fantezie sexuala a ta ?
34. care e domeniul despre care ai vrea sa stii cel mai mult ?
35. cine-ti lipseste cel mai tare in acest moment ?
36. in ce privinta crezi ca esti cel mai putin inteles ?
37. care e cel mai bun lucru de facut dupa sex ?
38. care e cel mai frumos cuvant din limba ta ?
39. unde te simti cel mai in siguranta ?
40. care a fost cel mai bizar loc in care ai facut amor ?
41. care a fost cel mai frumos compliment ce ti s-a facut vreodata ?
42. care e persoana care te face sa razi, sa te simti relaxat ?
43. pentru ce te rogi cel mai des ?
44. pentru cine din viata ta crezi ca esti sau ai fost cel mai bun partener de sex ?
45. cine te-a influentat cel mai mult pana acum ?
46. care a fost primul tau vis implinit ?
47. in ce an al vietii tale ai simtit ca te-ai schimbat cel mai mult ?
48. care a fost cel mai indraznet lucru pe care l-ai facut (sau l-ai face) cu o persoana de acelasi sex cu tine ?
49. ce inventie din acest secol crezi ca are cel mai mare impact in viata ta?
50. care a fost cel mai romantic moment din viata ta ? Iar daca n-a fost, cum ar arata el ?
Intrebarile despre noi nu sunt niciodata de ajuns. Raspunsurile cateodata, insa, sunt suficiente ca sa ne duca mai departe, acolo unde am vrea de fapt sa ajungem, daca ne-am preocupa mai mult de noi insine, decat de altii…
Astept NISTE RASPUNSURI…

Multe dintre întrebările de mai sus s-au regăsit în discuţiile mele cu mine sau cu alţii...însă tot mă pun pe gânduri, nasc alte şi alte interogaţii, cu sensuri noi şi vechi deopotrivă.

2009-10-27T08:44:00.004+02:00

Alice Năstase: Sunt friguroasă, dar îmi place să port veşminte subţiri. sunt puternică, dar îmi place să fiu alintată. Sunt femeie, dar mă tratez luându-mă la trântă cu decizii bărbăteşti, cu datorii grave, cu supărări viguroase.

Alt decor, acelaşi om

2009-10-24T14:43:00.000+03:00

Se spune că schimbând locul îţi schimbi şi norocul. Nimic însă despre transformări ale persoanei, ideilor şi simţirilor sale, despre dorinţe, vise, idealuri. Cât de important e atunci locul şi norocul în ecuaţia fericirii?

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva...

2009-10-12T07:04:00.000+03:00

Nicu Alifantis - Emotie de toamna
Vezi mai multe video din Muzica

Niciodata toamna Tudor Gheorghe
Vezi mai multe video din Muzica

Toamna... (Antonio Vivaldi: Anotimpurile/Toamna)
Vezi mai multe video din Muzica

TOAMNA
Vezi mai multe video din Film

Aşteptându-mă

2009-10-01T12:27:00.002+03:00

Am plecat...prea departe, de prea mult timp. Am găsit tărâmuri noi, calde, luminoase, pline. Le simt aproape fără a le putea atinge, pentru că în realitate nu le-am ajuns. Şi totuşi nu-s nici aici, nici acolo. Ar trebui să mă adun într-una. Am epuizat însă metodele de căutare. Şi aşa rămân în prezent, cu mine undeva în viitor aşteptându-mă.Mă bucur de toamnă!

O lacrimă

2009-09-28T08:36:00.002+03:00

La naşterea ta plângi, iar restul lumii este fericită. La moartea ta lumea plânge, iar tu eşti fericit.
Ce e cu toate lacrimile dintre cele două mari momente? Slăbiciune sau sensibilitate, tristeţe şi bucurie, despărţiri şi revederi, dor şi durere...uman.

Relaţii şi...relaţii

2009-09-20T21:23:00.002+03:00

Există relaţii care te deschid către ceva nou şi exotic,
relaţii care sunt vechi şi familiale,
relaţii care aduc multe întrebări,
relaţii care te poartă în locuri neaşteptate,
relaţii care te duc departe de locul unde ai pornit,
şi acelea care te aduc înapoi.

Dar cea mai palpitantă, mai provocatoare şi mai semnificativă relaţie din toate este cea care o ai cu tine însăţi. Şi dacă găseşti pe cineva care să te iubească aşa cum eşti, e minunat!

(S&C 6.20)

Legea compromisurilor

2009-09-15T08:55:00.000+03:00

"Ochii mi-au rămas de copil" şi o parte din suflet...aceea care păstrează miros de idealuri, de iubiri, de vise. Compromisul nu are loc acolo, dar totuşi a venit în viaţa mea, tiptil, cu calde haine şi iz stătut. Lumea mă învaţă că prin statutul de adult, dobândit de ceva ani, ar trebui să mă supun legii compromisului. Cum se face asta fără a omorî rămăşiţa infantilă (atât de dragă)? Unde ascunzi dezamăgirea purităţii pierdute, a imperfectului? O prietenă îmi spunea că atâta timp cât ţi-e cald poţi rămâne în rahat...însă ce mă fac cu mirosul?

România 2009

2009-09-07T09:17:00.000+03:00

Kahlil Gibran - Profetul

2009-08-18T08:15:00.000+03:00

„Când Iubirea vă face semn, urmaţi i îndemnul,
Chiar dacă drumurile i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile i vă cuprind, supuneţi vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă n penaju i v ar putea răni,
Iar dacă vocea i vă vorbeşte, daţi i crezare,
Chiar dacă vocea i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.

Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”

„V aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

Iubiţi vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr o singură cupă.
Împărţiţi vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.

Dăruiţi vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
Şi ţineţi vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”

Tandra şi gingaşa mea fiară

2009-07-13T21:01:00.001+03:00

Fiecare copil în şcoală!

2009-07-13T20:43:00.002+03:00

2009-05-25T20:59:00.000+03:00

Maşina timpului II - Din epistolele unor iubiri trecute, veşnic prezente - partea 1

2009-05-17T14:55:00.012+03:00

2003 - o primăvară chiar prea romantică
(trăirile mele de atunci, de cele mai multe ori cu vorbele altora, necunoscuţi mie)

"Ai urmărit vreodată zborul uni vultur sau al unui pescăruş? Traiectorii drepte în vânt în cerul îndepărtat. Aşa sunt eu şi vreau să zbor în timp ce-ţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Ai observat vreodată pasul oricărei feline sau dorinţa de a trăi care-l face pe copil să strige? Eu sunt aşa şi nu mă pot opri când îţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Te voi avea pentru că-s bolnavă dacă nu te simt al meu. Te voi avea pentru că te vreau şi cu fantezia am construit o lume pe care va trebui să o vezi doar tu.
Ai căutat vreodată în noapte, printre animale singure, în cărările neclare sau în puţinele culori? Eu sunt aşa şi nu mă pot înşela când îţi spun că te voi avea. Te voi avea pentru că sigur te cunoşteam deja. Te voi avea pentru că trebuie să mă povestesc prin tine. Te voi avea pentru că nu-mi pot opri curiozitatea. Te voi avea pentru că vreau un loc în amintirile tale, un loc în tine. Nu-mi opune rezistenţă, nu ezita pentru că nu avem timp...Nu lăsa să se consume momentul. Dacă Mâine ne va dărui doar o fotografie să n-o laşi să-şi piardă culoarea, să n-o arunci...să mă chemi să-i dau viaţă, să-ţi dau viaţă"

Te-aş fi căutat până în străfunduri şi tot te-aş fi găsit. Oricât te-ai fi ascuns, chemările tale intime m-ar fi călăuzit. Sper numai să nu fi ajuns prea târziu, sper să nu te fi sinucis...Nu mai aud chemarea decât ca un ecou şi mă întreb: sunt atât de aproape încât rezonanţele ei vibrează în mine sau pur şi simplu ai renunţat să mă chemi?

Nopţile nu se mai sfârşesc...Le iau cu mine acasă, fiinţa mea le transformă-n melodie şi mă trezesc dorindu-te din nou lângă mine. Mă simt ciudată, dar ştiu că filmul vieţii mele are nevoie de un regizor bizar care să complice scenariu cât mai ingenios cu putinţă.
Tu ai apărut pe neaşteptate, ca un cântecel comic. De fapt, încă mă mai întreb: oare nu-i o comedie acest film?! Cine a decis intrarea ta în viaţa mea nu ştiu; ştiu însă că m-ai captivat şi port clipă de clipă un război cu raţiunea. Nu mă plâng şi nu fug atâta timp cât această luptă îmi foloseşte pentru a ieşi din mine însămi.

"Nu te reţin mult,doar...până la sfârşit

De ce te mai ascunzi prin ramuri de vise? De ce nu îndrăzneşti să apari în plinătate? Te temi c-am să te ascund în suflet? Ţi-e frică să nu te pierzi în inima mea? Ştiu că odată şi odată tot vei veni conştient şi voluntar. Eu te voi aştepta...
În sfârşit ai sosit în lumea mea. N-am să te reţin mult. Nu mai mult decât până când îţi voi fi intrat în sânge ca o otravă, lumina ochilor tăi va fi prizoniera cerului fiinţei mele, iar braţele şi buzele mele vor fi lăsat pecetea de neşters pe pielea ta. Doar până atunci...
Apoi vei fi liber să pleci.Să pleci şi gândul să-ţi ardă pătruns de gândul meu. să fugi şi nopţile să-ţi fie tulburate de ritmul pulsului meu. Să alergi şi răceala mâinii mele să te îngheţe în nopţile de vară.
Atunci am să ştiu şi am să vin.
Ai să te ascunzi în pământ, dar am să plec urechea la lutul tânăr şi am să-ţi simt bătaia inimii. Ai să te ascunzi în mare, dar răsuflarea ta mă va chema ca un cântec de sirenă. Ai să te ascunzi printre nori, dar ochii tăi vor luci ca două lacuri adânci de munte. Şi tot te voi găsi...
Învins va trebui să te predai. Şi-ţi vei duce chinul mai departe...Te va durea când voi închide ochii, căci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii. Vei suferi când mâinile mele îţi vor mângâia părul, căci nu le vei mai simţi reci pe obraji. Vei plânge când gura mea îţi va şopti frânturi de rugăciune în ureche, căci nu-i vei mai simţi fructul sărutului.
Şi aşa va fi până la sfârşit. Te vei mistui în mine clipă de clipă. Vei arde până la capăt, încet şi mocnit. Ţi se va spulbera cenuşa în privirea mea. Dar zâmbetul meu va fi acolo. Va fi acolo mereu. Până la sfârşit."

M-am privit în oglindă. Mi-am zâmbit şi mi-am spus: Pot totul! O forţă nebănuită mă cutremură şi mi se dă cu o singură condiţie: să te fac să zâmbeşti. Poate că fericirea e o stare nepermisă muritorilor, dar eu vreau să încerc să trec cu tine de bariera umanităţii.
Dacă ai şti cât de puţin îmi trebuie să fiu fericită...doar un surâs, al tău.

Nu pot renunţa la privirea sufletului tău, nu pot renunţa la chemările nefiinţei, nu pot renunţa la nelinişti. Mă uimesc pe mine însămi cu toate aceste acceptări şi negări. Nu mai sunt în puterile mele. Ia-mă sau alungă-mă! Dă-mi-te sau nu mă cotropi!
Scriem acum prefaţa unui roman care poate nu va fi publicat vreodată...E posibila noastră poveste...un refren de dor abia îngânat...un freamăt al ascunzişirilor şi dezvăluirilor.
Ştii...nu mi-e frică de suferinţa iubirii neîmpărtăţite, ci de zădărnicie, de inutilitatea dăruirii, de limitarea fizică a dimensiunii spirituale.
Cum poţi convinge un suflet ce iubeşte dificultăţile să renunţe atunci când nu a încercat imposibilul?

"Până la lacrimi mi-e dragă viaţa"

2009-05-16T12:45:00.002+03:00

Mi-e dragă viaţa şi zi de zi învăţ să trăiesc...să mă bucur de lacrimi şi să mă întristez la zâmbete...să uit de mine şi să-mi amintesc de alţii, care sunt aici sau dincolo ... să tresar, dar să nu-mi fie frică... să râd şi să plâng de durere sau de fericire...

"Primăvara iubirilor complicate" (Mariana Almăşan)

2009-05-11T12:10:00.004+03:00

Ce faci când viaţa îţi scoate în cale o asemenea iubire complicată? Caut o soluţie în cărţile unor genii. O găsesc în paginile unui volum prăfuit:
"Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că dacă o eviţi, aşa cum fac majoritatea oamenilor, vei rămâne blocată în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un ocean, ci va deveni o mlaştină". Şi atunci îi dau acest sfat nepermis prietenei mele, sperând din suflet să ţină cont de el.

...scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti...

2009-05-10T09:13:00.003+03:00

Octavian Paler - Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Prezentul e tot ce am

2009-05-05T12:20:00.002+03:00

Trec prin stări, nu-mi iau bine zborul spre vise şi mă aduc atentă la sol, conştientă că nu pot păcăli cerebralitatea fiinţei mele. Fiecare clipă îmi aduce o noutate caldă, fiecare surâs îmi dă un strop de tandreţe, fiecare îmbrăţişare mă trimite la copila ce n-am fost vreodată.

Oricât îmi repet, uneori chiar cu multă convingere, că trebuie să trăiesc această zi cu bucuria îndrăgostirii, fără a cere mai mult de la viaţă, nu pot să mă desprind de trecut, nu reuşesc să nu doresc un viitor.

Cine spunea "trăieşte clipa!" nu a spus şi cum să faci acest lucru...

Israel 2009

2009-04-29T12:44:00.000+03:00

Oamenii de lângă noi

2009-04-07T16:12:00.008+03:00

Încă descopăr cu plăcere pe cei de lângă mine...oameni minunaţi, că doar îs prietenii mei ;)

De multe ori ei rămân cuminţi sau au curajul să mă înfrunte când eu mă zburlesc, care mă fac să râd când în inima mea plouă trist, care îmi dau un pic din timpul şi atenţia lor. Au fost cu mine când am avut cea mai mare nevoie...acesta se spune că e barometrul marilor prietenii,nu?!

Tot ce îmi doresc e ca Dumnezeu să-i ţină sănătoşi şi să le dea suficientă răbdare ca să mă suporte în continuare.

Mi-s dragi, îi iubesc pe fiecare altfel şi încerc să fiu şi eu Omul de lângă ei!

Mulţumesc soţului meu, celor câteva prietene apropiate şi tuturor fiinţelor importante prin ceva, mare sau mic, în viaţa mea!

Am obosit

2009-03-31T18:50:00.005+03:00

...de oameni, de fapte, de mine. Lucruri marunte si inutile mi-au secat cu temeinicie energiile.

Inca putin si plec...sa vad locuri noi, pline de istorie si religie, sa iau soare, sa dau si sa primesc iubire.

VREAU SA TRAIESC!

2009-03-20T22:23:00.004+02:00

Cine moare? de Pablo Neruda

"Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i"
in locul unui vartej de emotii, acele emotii
care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moarte cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca stie intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca a fi "viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa iti fie foame, sa-ti fie foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi... "

Mai crede cineva în suflete - perechi?

2009-03-13T09:35:00.003+02:00

În studenţie o profesoară ne împărtăşea ideea ei de iubire, punctând deseori asupra faptului că nu suntem "jumătăţi", ci posibila pereche a unui alt suflet. Mi-ar fi plăcut să pot scrie despre aşa ceva, oricât ar părea de romanţios, însă nu mă simt în stare, aşa că îi las pe alţii să pună în cuvinte un ideal atât de frumos.

http://www.mihneafiran.ro/articole_rezultat.php?id=13

http://relatii.ele.ro/Sufletul_pereche_--a5841.html

http://www.acvaria.com/astro-suflet-pereche.php?p=astrologie

http://www.ultraviolet.ro/articol/suflete-pereche

http://www.astrostar.ro/articole/articol-suflete-pereche.html

http://www.blow.ro/?func=art&art=15&p=3

http://www.imaginelife.ro/familie/copii/sufletul_pereche/

http://www.mayra.ro/relatii/in-doi/suflet-pereche.html

http://www.121.ro/articole/art5486-suflete-pereche.html

http://www.jurnalul.ro/articole/135015/cuplu---exista-suflete-pereche

Testament

2009-02-23T08:51:00.006+02:00

O iubire generoasă îşi are întotdeauna pregătit testamentul (Pablo Neruda)

De multe ori în filme (probabil şi în realitate uneori), rămân în urma celor care mor, alături de un testament cu beneficii sau datorii, scrisori către cei dragi. Inevitabil te gândeşti: de ce trebuie să asteptăm moartea pentru a da glas unor sentimente şi gânduri frumoase?! Încă nu am primit răspuns la această întrebare, dar, prevăzătoare cum sunt, îmi scriu acum testamentul.

Dragii mei,

Nu am ce lăsa în urma mea, nici bunuri materiale, nici realizări importante, dar nici regrete sau datorii morale (sper că nici financiare). Nu pretind nici o lacrimă, iar amintirea mea ştiu că nu va fi veşnică.
Îmi place să cred că am trăit mulţumitor, ca timp şi ca evenimente, ca simţire şi acţiune. Aş fi vrut să pot spune că suficient…dar se poate spune vreodată că am trăit suficient?!

Am greşit uneori (de câteva ori grav), apoi am încercat să repar sau pur şi simplu să accept, cu dificultate, eşecul.
Am iubit mult, din suflet, pe voi toţi, pe fiecare în parte altfel…Poate nu am arătat-o când aţi avut mai mare nevoie, poate pur şi simplu nu am ştiut cum să o fac.

Chiar dacă m-am gândit la această despărţire, tot nu am fost capabilă să ofer toate îmbrăţişările calde, toate zâmbetele sincere, toată atenţia şi răbdarea, toate sărutările pătimaşe, toate strângerile de mâini şi suflete pe care le aveam în mine, care m-au epuizat uneori şi revigorat alteori, care au dat sens fiecărei clipe. Şi uite şi acum…nu am cuvinte suficiente pentru a vă spune cât de mult vă iubesc!

Pe nepregătite o prietenă m-a întrebat scurt şi cerând imperios un răspuns imediat: „Ce este cel mai important în viaţă?!” Şi brusc în mine s-a generat un vid cognitiv şi un haos emoţional…Primul răspuns articulat a fost „SĂ TRĂIM”, dorind să surprind astfel necesitatea de a ne bucura şi valorifica fiecare clipă. Nu a fost mulţumită…voia să fiu un pic mai specifică. Repede, repede mi-au trecut prin minte toate tresăririle de inimă ce au dat culoare şi parfum vieţii mele. „DRAGOSTEA” am spus într-o suflare, fără a mai explica felurile, nuanţele, manifestările acesteia.

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

O singură rugăminte am la voi, cei pe care vă las în urmă, acelaşi îndemn folosit desuet într-o emisiune TV : IUBIŢI-VĂ MULT!

Despre farmecul lucrurilor periculoase :-P

2009-02-19T14:59:00.002+02:00

Cine ar putea să îmi explice de unde vine atracţia faţă de ce e interzis sau potenţial dăunător? Este acesta un semn că păstrăm copilul în noi? Este ispită? De ce aspectele sigure, liniştite, clare ne trimit într-o stare de plictiseală sau ne dau senzaţia de plafonare? De ce căutăm echilibrul, iar apoi îl resimţim ca încorsetare?

De singurătate...

2009-02-09T13:44:00.002+02:00

"Singuratatea

Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem tine conferinte publice despre ea. Dealtfel, ce mai inseamna o singuratate trambitata? Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie.

Singuratatea are la prima vedere o conotatie negativa, dar la fel ca majoritatea conceptiilor, si acesta dispune de o perceptie relativa. Ati observat ca de fiecare data cand sunteti suparati sau ganditori aveti tendinta sa va singularizati experienta si sa va retrageti in voi insiva?

Singuratatea nu e chiar rea. Exista momente in care confruntarea cu propria constiinta duce la rezolvarea problemei initiale. Desigur, ajungem in final sa povestim prin ce am trecut celor apropiati noua… dar pana in punctul acela de destainuire trebuie sa trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicam.

Recunoasterea nevoii de singuratate, pe de alta parte, e o problema mai delicata. Socializarea si nevoia de colectiv stau in gena noastra umana si de aceea recunoasterea a ceva care paraseste tiparele prestabilite atrage dupa sine teama de ridicol. Ne e teama sa fim exclusi din randurile majoritatii, dar in acelasi timp ne dorim sa fim unici.

Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem fata de ceilalti, dar in speta, fata de noi insine. Iar in sinceritate se afla si nevoie de singuratate."(Octavian Paler Posted on July 1st, 2008 by Sasha )

Fericirea e proprietate personală

2009-02-02T09:53:00.002+02:00

Se spune că nu poţi plânge cu lacrimile altora. La fel de adevărat este că nu poţi arăta celuilalt realitatea, uneori mai roză, văzută prin ochii tăi... nu poţi să-i arăţi seninul, dacă în el e furtună. Şi atunci rolul unui prieten este să fie lângă cel supărat, păstrându-şi pentru sine optimismul?!
Fericirea este în noi, dar oare doar de noi depinde să o scoatem la iveală?

“Dintr-o data, redescopar ca esentiale sunt doar viata, iubirea şi moartea. Restul e spectacol. Alergatura. Amagire...

2009-02-02T09:38:00.004+02:00

...Si ar avea vreun sens sa protestezi? Nimeni nu ne-a fagaduit nimic la nastere. Dumnezeu nu ne datoreaza nimic, orice repros ar fi ridicol.” -Octavian Paler - Aventuri Solitare

Bun! Ne naştem, iubim, murim... Cu asta îs de acord!
Însă din păcate fiecare trecem prin cele trei stări independent de cei de lângă noi. Desincronizarea asta de ritm al vieţii, dragostei şi trecerii ne îndurerează. În lumea mea (utopică, evident) ne-am naşte cu toţii, am iubi în acelaşi timp, am muri odată...despărţirea nu ar mai fi trecută nici măcar ca un cuvânt în dicţionar.

BOLT

2009-02-01T19:57:00.007+02:00

Gânduri dincolo de râsete:
- Ce suntem când încetăm să jucăm rolul dat?
- Preferăm amintirea şi visele decât realitatea?
- Iubirea nu exclude...îşi găseşte calea, locul, menirea!
Concuzie dincolo de gânduri:
Filmul merită văzut

vreau sa ma îndrăgostesc...e semn de primavară timpurie?

2009-01-23T19:44:00.015+02:00

În sufletul meu anotimpurile se succed ca în an

iarna
îs calmă, echilibrată,
meditând la tot ce însemnă viaţa mea,
hibernand dragostea in mine;

primavara
înfloresc în mine mugurii unor iubiri parfumate,
le simt în fiecare boare,
le vreau pure şi veşnic noi;

vara

mă consum împreună cu poveştile de dor,

aventurile se ard mistuitor şi

scrumul devine nisip la ţărm de mare;

toamna

îmi cânt nostalgic amintirile colorate

în pădurea gândurilor învijelite.

Suflete dragi vă duceţi rând pe rând...

2009-01-18T20:44:00.006+02:00

Încă îmi e greu să vorbesc despre despărţirile la care destinul/ Dumnezeu m-a supus, despre cum am văzut moartea luând de lângă mine, într-un proces îndelungat, sfâşietor, oameni importanţi pentru mine. Cu atât mai puţin pot să scriu despre viaţa despre moarte, despre rostul suferinţei ş.a., când încă îmi mai caut credinţa. Dar pentru că nu trece zi fără să am un gând cald şi o lacrimă în suflet pentru cei care nu mai sunt lângă mine, îmi permit să ader şi să citez persoane mai înţelepte, mai curajoase, mai credincioase.

"Amintiti-va intotdeauna ca atunci cand suntei alaturi de cineva, aceasta ar putea fi ultima data. Nu va pierdeti timpul cu prostii; Nu creati conflicte si certuri pentru motive minore. Cand moartea se apropie, nimic altceva nu mai conteaza. Daca cineva face sau spune ceva care va enerveaza, amintiti-va de moarte. Ganditi-va ca acest om este pe punctul de a muri (sau dumneavoastra); ce mai conteaza atunci cuvintele sau faptele sale? Poate ca nici nu a avut intentia sa va enerveze; poate ca este doar interpretarea dumneavoastra. Din 100 de cazuri, 99 tin mai degraba de interpretarea personala.
Si nu uitati: cand va aflati alaturi de cineva, nu este vorba de cel pe care il stiati dinainte, caci totul se schimba. Nu poti intra in acelasi rau de doua ori si nu poti intalni aceeasi persoana de doua ori. Va puteti intalni cu tatal, mama, fratii, prietenii dumneavoastra, dar ei nu sunt aceeasi; s-au schimbat. Nimic nu ramane la fel. Si dumneavoastra v-ati schimbat, nu mai sunteti acelasi…
Daca veti tine minte aceste doua aspecte, iubirea va inflori mai usor in dumneavoastra.
Cand va intalniti cu cineva, faceti-o de parca ar fi prima oara cand va intalniti.
Faceti-o insa si ca si cum ar fi pentru ultima oara.Si chiar asa stau lucrurile. Daca veti avea aceasta perspectiva, acest mic moment al intalnirii va capata o semnificatie incredibil de profunda". OSHO - Farmacia Sufletului
http://vali-me.com/2008/10/31/viata-dupa-moarte/

"Astazi mi-e dor...
... mi-e dor de ea. In fiecare zi imi doresc sa fie cu mine. Au trecut doi ani si un pic de cand nu mai e cu mine...insa imi amintesc de ea in fiecare zi.Cand a murit , cineva mi-a zis sa nu mai plang ca n-a murit. O sa fie vie daca o sa-mi amintesc de ea in fiecare zi. Cand mi-a spus asta , eram ca un copil mic caruia ii promite mama lui o acadea ca sa nu mai planga si incepe sa-i spuna tot felul de povesti. Imi doream foarte mult sa-l cred.. si l-am crezut.Astazi ii dau dreptate. E ceva din mine care nu vrea sa se desparta de ea.Nu-i placea sa faca fotografii. Imi amintesc ca insistam mereu sa facem o poza impreuna insa de fiecare data gasea cate o scuza si reusea sa se strecoare din fata aparatului de fotografiat. La putin timp dupa ce a murit... am inceput sa scotocesc prin dulapul ei...printre hainele ei care inca ii purtau parfumul... si m-am pierdut acolo... m-am pierdut in amintiri... aveam iar cativa anisori...iar ea era langa mine...In ziua aceea am gasit intr-un dulap o fotografie mica , dintr-aceea de buletin... M-am bucurat nespus. E singura fotografie care o am cu ea ..."Andreea
http://prgabriel.wordpress.com/2008/08/22/%e2%80%9cunde-sunt-cei-care-nu-mai-sunt-%e2%80%9d/
„Moartea nu este ceea ce unii oameni îşi imaginează. Este ca şi cum ai merge în altă cameră. În acea altă cameră vom găsi… femeia dragă şi bărbaţii şi copiii scumpi pe care i-am iubit şi i-am pierdut.”
"Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de el" (Ps. 116,15)

Maşina timpului

2009-01-11T16:45:00.006+02:00

Veşnică este căutarea...Oare şi după moarte?! Tot dând search prin gânduri şi simţiri am dat timpul înapoi cu 10 ani. Uite aşa am ajuns să recitesc ideile mele de prin '98 - '99. Mi-e greu să accept cât m-am schimbat, râmânând totuşi aceeaşi.

"...alerg spre o luminiţă ce parcă se tot îndepărtează şi pe măsură ce înaintez în neant cărarea mi se înceţoşează, iar paşii mei devin mai mici, mai timizi, mai rari..." (13 februarie 1998)

*A mânca resturile lăsate de viaţă fără profunditate şi deplină împlinire

"Mă simt pustie şi pierdută într-o lume unde iubirea e o imitaţie scumpă, nesatisfăcând nici cea mai de suprafaţă coardă a inimii mele. Am pierdut chiar şi eu sensul iubirii şi nu găsesc (nici nu mă străduiesc a afla) noi definiţii. Aş vrea trecutul să rămână trecut, dar el mă invadează cu lovituri crunte şi dă fără milă în prezentul fragil. Mă sfărâm, însă printre firmituri de fiinţă te chem iubindu-te în cântec." (24 august 1998)

"S-a răzvrătit timpul! Unde a rămas copilăria cu seninătatea ei? ...lacrimi sincere pe obrazul meu de eternă copilă. Ghemotocul meu de inimă se zbate...pasăre captivă. De ce atâta nelinişte?" (26 noiembrie 1998)

"Toate tulburările mele sufleteşti au avut şi au un rost chiar dacă eu nici nu-l bănuiesc. Pentru toate Doamne îţi mulţumesc!..." (13 mai 1999)

"De fapt ce sunt eu?! Mă regăsesc într-o plantă prinsă în pământ şi apoi lasătă în voia soartei, incapabilă de a-şi găsi sensul existenţei...Primesc multe sfaturi şi realizez că preiau din comportamentele apropiaţilor. Îmi pierd din personalitate sau abia o construiesc?!" (12 iunie 1999)

"Dornică de absolut păşesc iar în căutarile convertirii, spre perfecţionare. Mă simt împăcată cu mine după acest război interior al sentimentelor, dar şi al priorităţii responsabilităţilor..."(26 octombrie 1999)

*Îmbracă-ţi inima cu petale de dragoste şi de vei simţi minunat
Lasă-i Domnului orice grijă, pacoste, iar libertatea va fi cum ai visat!

Scriam mult pe atunci, mai ales despre iubire şi Dumnezeu, despre durere şi convertire...Probabil acelea sunt subiectele la care sufletul meu vibrează şi mâna, în lipsa cuiva pe care să mângâie, începe a scrie. Probabil voi mai reveni la file din povestea vieţii mele.

*Dacă nu te-ai fi născut niciodată, atunci ce-ai fi putut fi?
Poate un peşte sau poate o ghindă din pom?
Sau poate o clanţă sau...trei cartofi copţi.
Mai rău decît toate ai fi fost un nimic.

Un nimic nu găseşte plăcere în nimic, absolut de nimic.
Un nimic chiar nu există. Nici măcar nu e prezent.
Dar tu - tu eşti tu! Oare nu este acest lucru plăcut?
Astăzi, tu eşti tu şi aceasta e mai adevărat decât adevărul că
Nu e nici unul printre cei vii care să fie mai tu decât eşti tu.

Strigă tare: "Sunt fericit că sunt ce sunt!"
Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt o moluscă sau un jambon
sau un borcan vechi şi prăfuit de gem de agrişe.
Eu sunt ceea ce sunt şi aceasta e o mare chestie.
Şi dacă aşa stau lucrurile, mie însumi îmi rămâne să zic:
"La mulţi ani!"

Adio 2008, Bun venit 2009

2008-12-30T15:07:00.002+02:00

Ca orice sfârşit, aceste ultime zile din an scot în evidenţă caracterul trecător al meu şi a tot ce mă înconjoară...Gânduri mai senine şi simţiri mai profunde îşi fac astfel loc în bilanţul anului vechi şi rezoluţiile pentru cel nou. Nu voi plictisi aici pe nimeni (nici măcar pe mine) cu raportul narativ sau analiza swot pentru al meu 2008 şi nici cu obiectivele smart ori action plan-ul promiţătorului, actualmente proiect, 2009...le las pe veşnica agendă obosită de repetarea an de an a unor idei. Tot ce îmi propun e să CRED, să SPER şi să IUBESC, ceea ce vă doresc şi vouă.

"Se sfârşeşte un an, cu viaţa, suferinţa şi moartea sa. Păstrează binele, iartă şi uită răul. Ne este dăruit un an nou ca să aducem viaţă, să alinăm suferinţe şi să transformăm moartea prin speranţă în înviere...
Doresc din toată inima un an bun. Un an bun pentru tine şi pentru toţi oamenii. Dă-le celorlalţi mâna - şi celor care de multă vreme nu au mai primit o strângere de mână de la tine. Dă-le mâna cu o inimă plină de urări bune şi cinstite.
Începe un nou an. Fă din el un an bun. Fă-şi simţită simpatia şi afecţiunea acasă, la locul de muncă, la şcoală, peste tot acolo unde trăieşti. Ţine-ţi limba veninoasă în frâu. fii gata să dai deoparte duşmăniile. Fă-i fericiţi pe oameni - pe soţul tău, pe soţia ta, pe copiii şi părinţii tăi, pe toţi cei cu care convieţuieşti, fă-i fericiţi prin ceea ce spui şi faci şi prin felul în care te porţi cu ei. Pentru că tu ai nevoie de fericirea lor ca să fii tu însuţi fericit..."Phil Bosmans

LA MULŢI ANI!

Israel - octombrie 2008

2008-10-20T20:40:00.001+03:00

Ibiza septembrie 2008

2008-09-30T15:36:00.007+03:00

Nu sunt un om puternic

2008-09-26T14:20:00.001+03:00

"Nu sunt un om puternic desi de multe ori mi-am dorit acest lucru si uneori chiar am reusit sa-i fac pe alti sa creada in taria si puterea mea, tarie care insa nu a contat mai deloc atunci cind am fost lovit si mi-am dat seama cit de slab sunt.
Am vazut oameni puternici, colturosi chiar, care intr-un moment au devenit fragili si s-au indoit. Eu insumi am avut situatii in care ma simteam tare si intr-o clipa eram la pamant iar toata puterea si taria mea in care crezusem se pravalea peste mine apasandu-ma parca si mai tare. Si toate acestea pentru ca sunt doar un om care se minte pe el si pe alti ca este tare si caruia sufletul ii plinge pus la colt de ambitii, de egoism,de rezultate pe care mintea le doreste fara a se gandi insa deloc la echilibrul fragilitatii pe care o port in mine zi de zi, si mai ales fara a se gandi ca acest echilibru de fapt nu este numai al meu ci si al lumii in care traiesc si in care fiecare isi cauta puterea si taria.
De aici am tras insa o concluzie, important nu este cit de puternic si de tare te simti sau te crezi, ci cit de bine poti sa supravietuiesti cu fragilitatea pe care o ai, sau mai bine zis cit de bine poti sa echilibrezi toate acele elemente fragile care te alcatuiesc, pentru ca nu intarirea sau solidificarea acestora este esentiala ( lucru care nu poate atrage decit prabusirea ta mai degraba ), ci armonia pe care poti sa o creezi din elementele pe care le ai la indemana si care nu pot fi schimbate fara a renunta la orice echilibru.
Priviti la ce se intampla azi, parca mai mult ca oricand oamenii se pare ca au uitat drumul catre aceasta fragilitate, toti se grabesc sa fie puternici si uita de echilibru iar apoi se mira de ce lumea in care traiesc arata asa cum arata..
Toti se grabesc sa fie puternici si lucrul acesta ii umfla pina ajung sa nu-i mai observe bine pe ceilalti oameni care au ramas acolo undeva “jos”, mici si neimportanti.
Toti se grabesc sa fie puternici si-si construiesc idealurile pe nisipul miscator al iluziilor, uitand ca pina la urma orice putere tine doar de forma, pe cind fragilitatea este insasi esenta echilibrului dintre a nu fi si a fi, echilibru care este tocmai adevarul ce ne poate face liberi.
De azi insa, eu recunosc ca nu sunt un om puternic, sunt doar o fiinta care nu se cunoaste indeajuns pentru a-si purta echilibrul in ea si in afara ei, de azi, promit ca puterea si taria imi vor fi doar fragilitatea mea si echilibrul acesteia".
BG

Despre prietenie - Mircea Eliade

2008-09-23T17:50:00.004+03:00

"Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu \"cand nu ascunzi nimic\" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume \"defavorabila\", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi \"sinceri\". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin \"libertate\" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: \"Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!\". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt. O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu \"sinceritatile\" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin. Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera."
Deseori am impresia ca legat de anumite subiecte s-a spus mai mult decat se putea spune si nu are nici un sens sa incerc a da o forma noua unui continut vechi dar vesnic tanar. Oricum nu as fi gasit cuvintele nimerite pentru a contrazice (fara a se percepe ca un afront sau rana nevindecata) ideea unei prietenii absolute si imi permit in incheiere sa-l citez pe minunatul St.Iordache: "Nu exista prieteni, ci doar momente de prietenie!"

Avem nevoie si de timp pentru a prinde fluturi, dar si de a redeveni pragmatici

2008-08-27T10:29:00.002+03:00

Nevoia de a pune punct...pentru a o lua de la capăt

2008-08-15T01:45:00.004+03:00

Poveşti de viaţă - le auzim, le trăim, le visăm, le admirăm sau le blamăm. De multe ori experienţa ne învaţă că putem avea parte de poveşti pe care nu le-am anticipat nicicum, ba mai mult le-am negat posibilitatea de a se înfăptui - mie nu mi se poate întâmpla, eu nu aş face aşa etc. Cu fiecare poveste (a nostră sau a altora) devenim mai umani, mai capabili de înţelegere (nu aş folosi termenul de înţelepciune aşa uşor). Ajugem să ne implicăm în situaţii riscante, pentru ca mai apoi să plătim, preferând să ne asumăm consecinţele decât regretul de a nu le fi trăit...

Putem astfel să trăim poveşti care nu sunt incluse în firescul vieţii noastre şi care ne pot schimba cu totul destinul, relaţiile, echilibrul. Şi totuşi...poveştile se termină...frumos sau nu, tragic sau cu happy end. Însă nu te poţi reînscrie pe traseul propriu fără a încheia socotelile cu trecutul şi a concluziona, lasând la finalul poveştii doar"puncte,puncte"...

Depresie sau moment de respiro

2008-08-12T23:35:00.003+03:00

Fiecare avem un mecanism psiho-emoţional propriu şi caracteristic. Deşi uneori pot vedea cu detaşare depresia cuiva din preajma mea ("sunt doar impresiile lui/ei, va trece"), iar alteori cu empatie ("te înţeleg şi aş vrea să te pot ajuta"), când e vorba de propria tristeţe e altceva. Nici un cuvânt, al meu sau al altcuiva, nu mă poate consola, nu mă vindecă de melancolie, de singurătate, de oboseala cronică a minţii şi inimii mele-
De fiecare dată însă conştientizez că e doar o stare trecătoare, care poate fi chiar de înţeles până la urmă. Încercând zi de zi să păstrăm echilibrul, să fim la înălţimea standardelor pe care le-am agreat pentru noi înşine ajungem la surmenaj. Cerem mult de la propria persoană şi deşi pretindem să fim înţeleşi şi iubiţi de cei din jur...pur şi simplu uneori ne e greu să ne acceptăm, cu tot cu slăbiciuni, cu vulnerabilităţile specifice. Altfel nu îmi pot explica de ce contează atât de mult părerea celorlalţi, aprobarea lor, dacă am fi 100% stăpâni şi siguri de cine suntem, de ce vrem, de preţuirea propriei persoane.
Aşa că...pentru oricine când ajunge într-un moment din acesta, când simte că nu mai poate duce povara vieţii sale, uşurel. Ia-ţi timp să te linişteşti şi nu uita să te iubeşti ...ca pe aproapele tău!

Despre fericire...

2008-07-18T09:20:00.013+03:00

"Nedefinit, undeva în fundal, mai subtil şi sigur cel mai puţin agresiv dintre toate, instinctul fericirii e un dat al naturii umane. Am studiat şi nefericirea oamenilor: întotdeauna înseamnă pierderea unei surse exterioare de fericire. Nefericirea nu e altceva decât o criză declanşată de o dependenţă. Că suntem dependenţi de un obiect, de o fiinţă sau de un set inflexibil de principii, tot dependenţă se numeşte. Cu cât motivul fericirii noastre e mai interior, cu atât e mai stabil. Evoluţia spiritului s-ar putea defini în acest context prin eliminarea treptată a dependenţelor şi interiorizarea din ce în ce mai spontană a motivelor de bucurie!" (A.Untu - Arta de a trăi)

Vreau copilăria înapoi

2008-07-15T07:56:00.002+03:00

Ce frumos era să te poţi bucura de încă o jumătate de oră de joacă sau de o ciocolată pe care tata o aducea când venea acasă!
Câtă linişte aveam în sufleţelele noastre încă inocente ori de câte ori mama ne lua la pieptul ei!
Cum ni se luminau ochii ori de câte ori dădea soarele după ploaie şi melcii ieşeau la plimbare cu căsuţele lor!
Cu câtă bucurie aşteptam vacanţa mare şi cu câtă nostaligie ne întorceam la şcoală!
Cum mi-a tresărit inima când băiatul pe care-l simpatizam m-a pupat pe obraz când l-am servit,ca pe toţi colegii, cu bomboane de ziua mea!
Şi ce plin de speranţă era pe atunci "când voi fi eu mare"...

"Văd cu plăcere oameni - acesta este hobby-ul meu!"

2008-07-08T21:09:00.002+03:00

"Oamenii mă fascinează din ce în ce mai mult. În fiecare zi oamenii sunt o aventură când intri în relaţie cu ei. Nu poţi decât să te miri, nu numai pentru ce se poate vedea şi atinge, ci în mod special de misterul care se apropie de tine prin trupul celuilalt, dar care totuţi rămâne îndepărtat, de neatins.
Există oameni care aleargă pe lângă celălalt de parcă ar fi atraşi de o putere misterioasă care nu le dă pace. Oameni cu priviri întrebătoare, cu feţe încordate. Oameni care suferă. Oameni care sunt deznădăjduiţi, amărâţi în adâncul sufletului. Oameni care nu sunt în stare să simtă bucurie pentru ceva. Eu nu-i înţeleg şi totuşi îmi sunt dragi. Oameni care au nevoie de mine şi oameni de care am eu nevoie, de care nu mă pot lipsi.
Şi apoi mai există şi oameni a căror bucurie te molipseşte, care-ţi dau o idee bună, care te ajută mai departe. Oameni care te văd cu plăcere. Oameni mulţi, buni şi simpli, cu o mare bogăţie ascunsă în inimile lor.
A fi printre oameni înseamnă de multe ori o adevărată sărbătoare." (Phil Bosmans)

"Ploaia se revarsă şi ne spală de păcate...

2008-06-27T15:53:00.005+03:00

...soarele se-aprinde din lumina lui să-mi dea.
Stau întinsă-n iarbă şi sunt una cu pământul,
taina fericirii e acum în palma mea!"

De când mă ştiu ploaia mi-a dat stări sufleteşti speciale...melancolie, dor, visare, purificare, precum şi optimismul soarelui de după...Păcat că fricile atât de înrădăcinate în psihicul meu (de trăsnete şi alte manifestări ale furtunii) îmi îngrădesc plimbările printre stropii deşi. Oricum s-ar manifesta minunata ploaie are darul de a mă trezi la viaţă, de a-mi reaminti că sunt doar o infimă parte dintr-un univers minunat de care ar trebui să nu uit să mă bucur şi în zilele senine şi în cele înnorate.

"Pot să zbor!
Dacă vreau ating un nor...
Pot să zbor!
Sunt un nor aprins de dor...
Pot să zbor!"

Psihologie practica

2008-06-17T13:40:00.000+03:00

Mi-e dor de mama...

2008-06-17T07:59:00.002+03:00

...vreau îmbrăţişarea ei, să-i văd surâsul, să-i aud încurajarea, să simt sprijinul ei şi să pot plânge cât vreau cu capul în palmele ei...
Mamele nu ar trebui niciodată să plece...să ne fie luate...să treacă dincolo. Se spune că "de acolo" poate avea mai bine grijă de copii, dar nu cred că mă poate convinge careva că a avea mama fizic lângă tine nu e cel mai liniştitor lucru.
În astfel de momente în care nu mai ştiu cine sunt eu, în care parcă lumea s-a hotărât să-mi fie potrivnică...un pic de linişte din braţele mamei mi-aş dori. Şi aş mai vrea să spun toate acele vorbe pe care nu le-am mărturisit la timpul potrivit: Mulţumesc, dragă mamă, pentru tot ceea ce mi-ai dăruit prin puterea exemplului, pentru forţa care mi-ai dat-o zi de zi, pentru că m-ai învăţat să iubesc...şi iartă-mă dacă ceea ce sunt azi nu e chiar aşa cum tu ţi-ai fi dorit pentru fiica ta. Te voi păstra icoană a sufletului meu...

Totul depinde de unghiul din care privim realităţile...restul sunt doar interpretări

2008-06-09T10:24:00.003+03:00

"Dacă respecţi toate regulile, pierzi toată distracţia"

2008-05-22T08:35:00.002+03:00

Cautăm distracţia (mă refer la distracţie în cel mai amplu înţeles posibil) în fiecare frântură de timp, în orice colţ de spaţiu...Încorsetaţi în propriile reguli preluate din mediul nostru, luptăm împotriva noastră pentru a ne conforma sistemului de valori şi pentru a nu deranja, a nu scandaliza pe cei din jur. Ar fi poate mai natural şi chiar mai sănătos pentru psihicul nostru să ne acordăm o libertate mai largă, însă evident nu putem trăi într-o lume anormată.
Şi atunci...ne rămâne să pendulăm între dorinţă şi voinţă, între sentiment şi raţiune, între egocentrism şi altruism, între eu şi ceilalţi. Avem diferite forme de a ne raporta la reguli, aşa cum avem moduri diverse de a iubi. Abia într-o trăire deplină a dragostei autentice putem fi cu adevărat liberi, supundându-ne unei singure reguli: "Iubeşte şi fă ce vrei!"(Sf.Augustin)

A fi sau a nu fi om

2008-05-09T07:56:00.003+03:00

Ne place să ne jucăm cu vorbele şi deseori ajungem să ne jucăm cu oamenii. Ne dorim să găsim ceva şi ajungem să credem că există doar pentru a da o utilitate căutării noastre. Ne încăpăţânăm să credem că în magnifica noastră inteligenţă şi cu simţămintele pure pe care le avem putem face o diferenţă în lumea asta...ajungem să regretăm visarea, încrederea în noi, dragostea pentru oameni.
Şi totuşi, de undeva din străfundurile fiinţei noastre (sau poate de la Dumnezeu), ne tragem iar şi iar forţă pentru a merge mai departe, cu jocuri de cuvinte şi idei, cu aceleaşi sau alte căutări, cu încredere în capacităţile noastre cognitive şi afective şi veşnica încăpăţânare de a privi pe cei din jur ca oameni.
P.S. Poate cineva să-mi spună cum faci să trăieşti cu regrete?

Din nou EU

2008-04-22T12:12:00.003+03:00

Tăcerea are multiple semnificaţii. În cazul meu şi referitor la trecutul recent a fost o linişte pe care mi-am dorit-o şi pe care Domnul mi-a dat-o, după lungi căutări, după insomnii şi temeri, după strigăte fără răspuns şi întrebări retorice.
Am revenit pe meterezele mele şi ale lumii, cu aceeaşi poftă de viaţă ce m-a caracterizat de când mă ştiu, dornică să experimentez, să savurez fiecare moment, să iubesc cu toată fiinţa mea, să-mi păstrez mintea deschisă şi sufletul cald.
Evident au fost şi învăţăminte şi unele răspunsuri...dar la fel de evident este că întrebările şi căutările nu se vor opri cât fiinţa există.
P.S. Se vrea în mine o nouă dimensiune, o trecere de vechi principii şi o împlinire a mea prin mine şi prin ceilalţi. Îi caut, îi simt, îi vreau, îi am, însă avându-i, le trăiesc viaţa, le preiau problemele (chiar şi pe cele pe care ei nu le percep). Ştiu totuşi că ar trebui să-mi canalizez energiile spre mine, lăsându-i pe alţii să-şi trăiască liniştiţi cotidianul. Simt însă că peregrinarea mea către "nu-ştiu-ce" va continua până la epuizare sau până la atingerea unui ţel încă necunoscut, dar care mă atrage, mă vrea, mă arde.

Insomnia bat-o vina

2008-04-02T09:40:00.002+03:00

Când te gândeşti că adolescentă fiind priveam somnul ca o inutilitate, iar acum îl caut şi îmi scapă printre gene...Sunt în a treia săptămână de nesomn (ei, mai prind aşa 2-3 ore pe noapte, dar prea puţin odihnitor) şi declar oficial: e atât de bine să dormi! Fără a avea griji deosebite şi probleme care să-mi solicite excesiv psihicul, subconştientul meu se încăpăţânează şi nu mă lasă să uit de toate şi de tot.
Pentru cine e cunoscător şi trecut prin asta...ce pot face? Help! Vreau să mă adandonez somnului şi să mă satur de el...că el de mine e sătul se pare.

"Dincolo de bine, dincoace de rău" (Aurora Liiceanu, Alice Năstase)

2008-03-27T14:53:00.004+02:00

Aş vrea să doresc pe cineva nebuneşte. Să-i regăsesc gustul în cafeaua de dimineaţă, iar mirosul lui aspru să-mi zgârie visele. Să zac bolnavă de lingoare, să delirez, să gem, să strig. Să nu mă aline decât scrâşnetul dulce al cheii în uşa din spatele nostru. Să uit de tot că dragostea se cuvine să fie înţeleaptă. Şi să nu-mi pese că poate veni o clipă în care să sufăr, atâta vreme cât fără dragoste pot să mor. Să nu mai am curajul să-l întreb pe Dumnezeu dacă e bine ce fac, şi atunci să nu-l întreb nimic...
Dar sunt o femeie de carieră, înţeleaptă, lucidă, inacceptabil de trează. Şi cred că n-o să mai trec niciodată prin asta.

cum Nichita Stănescu spunea...

2008-03-27T09:17:00.001+02:00

Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele…

Păcatul de a vrea mereu mai mult

2008-03-09T00:53:00.003+02:00

Şi când te gândeşti că putinţa noastră e limitată...de reguli, de conştiinţă, de alţii, de firea umană.
Aş vrea să înţeleg de ce mulţumirea mi-e străină, de ce nu mă pot opri din căutări, de ce a fi satisfăcută de prezent îmi pare lâncezeală şi nu reuşesc a-mi potoli nevoia/dorinţa de perfecţiune.
Pornind de la cele mai ascunse unghere ale sufletului meu, încerc să mă definesc, să mă aflu, să mă schimb revelându-mă cu autenticitate şi naturaleţe. Mi-e greu să rămân cu mine o viaţă şi să fiu aceeaşi, să nu aflu mai multe, să nu fac mai bine, să nu merg mai în adâncuri pentru a ieşi mai mult afară.
Astfel realizez că nu sunt făcută pentru a rămâne într-un job care nu-mi oferă provocări şi nu îmi pare nou deşi este acelaşi, la fel cum nu pot fi într-o relaţie (de iubire, prietenie) care să nu-şi arate zi de zi alte feţe. Cum însă îmi pot găsi astfel locul, cum pot rămâne eu şi cum să nu păcătuiesc neîncetat dorindu-mi practic imposibilul?!

Ce e bine şi ce e rău

2008-03-03T08:07:00.002+02:00

Aproape cu toţii am crescut măcar cu nişte principii morale elementare care ne-au fost insuflate încă de mici, indiferent că e vorba de morala crestină ("Nu omorî", "Nu fura" şi aşa mai departe) sau de alt gen de doctrină morală - fie dată de altă religie, fie de reguli simple "de viaţă’. Am fost obişnuiţi să trăim într-o lume de reguli, suntem inconjuraţi de ele, de la simpla: "Nu călcaţi iarba", până la reguli mai complexe gen "Nu îţi înşela soţul/soţia".
Nu cumva moralitatea este doar o convenţie socială, un comportament învăţat şi astfel artificial? Morala ar părea la prima vedere un termen extrem de subiectiv. Morala este ceea ce se formează în mintea fiecăruia ca fiind "un sistem de valori". Morala este cea care impune aplicarea "sistemului de valori" în viaţa de zi cu zi. Însă de ce să urmăm întocmai nişte regului învăţate...nu ar putea exista şi "un dezvăţ"? Cât sens are acest sistem de valori însuşit în copilărie şi adolescenţă în viaţa noastră de adult? Cred că de multe ori firea umană ne pune în nişte situaţii care nu se mai pot încadra în normarea morală şi atunci...încotro?
Cu riscul de a fi eretică, refuz să mă conformez regulilor pe care nu le înţeleg şi aleg să-mi trăiesc viaţa după propria morală (care evident are mult în comun cu cea creştină, dar nu coincid). Iar uneori, cum îmi spunea o prietenă, refuz să mă gândesc la bine şi la rău, trăind starea, trecând prin viaţă. Aşadar, iertare cer celor pe care îi dezamăgesc prin sistemul valorilor mele, prin modul meu de a discerne între bine şi rău.

P.S.Gândurile de mai sus nu îmi aparţin doar mie...

"Există o lume unde putem trăi liberi, putem crede în lucrurile imposibile şi în miracole. Acelea pe care le poţi face şi tu! (Anthony de Mello)

2008-02-29T08:14:00.000+02:00

În ultimul timp am avut o aparentă stare de apatie.Am dat vina pe astenia de primăvară, însă dacă e să fiu sinceră cu mine însămi...a fost (şi este încă) mai mult de atât. Dar azi parcă m-am trezit cu soarele în gânduri (da,da, am dormit în sfârşit) şi cu un impuls de a face mai mult, mai bine, mai din inimă. Şi vin cu interogaţii pentru mine, pentru prieteni: putem schimba colţul nostru de lume? suntem capabili de a genera miracole? să fie acesta scopul? merită?

Be free, be wild

2008-02-18T22:07:00.003+02:00

Şocam zilele astea pe cineva prin proclamarea libertăţii mele. Acum revin şi îmi fac autocritica: sunt liberă atât cât îmi permit propriile mele limite (aşadar are şi divinitatea un rol important), dar nu accept îngrădiri din partea nimănui, indiferent de persoană şi context. Îmi place să cred că "liberul arbitru" nu e doar un concept filosofic şi ţin să îmi asum responsabilitatea alegerilor mele.
Prin urmare, dacă lucrez într-un domeniu, dacă am această relaţie, dacă posed atâţia bani, dacă reacţionez într-un anumit fel etc. sunt conştientă că am "vina" mea, şi oricând am cel puţin impresia că sunt liberă să schimb situaţia, doar că eu aleg să trăiesc aşa. Indiferent de riscuri, decizia îmi aparţine, fără a putea să arunc responsabilitatea asupra altcuiva.
So, my friends, what do you think about freedom?

Să nu-mi iei niciodată dragostea...

2008-02-05T12:35:00.000+02:00

În epoca nostră a avea curajul de a simţi ceva profund este din ce în ce mai rar întâlnit. Ne dedicăm unor cauze atât de profane - să construim o carieră, să facem bani pentru o casă, să achiziţionăm o maşină, să ne îmbrăcăm în trend etc., încât sufletul nostru abia mai are răgaz să-i observe pe cei din jurul nostru în ipostaza lor umană (nu drept colegi de muncă, parteneri de viaţă, cei cu care ieşim într-un club ş.a.m.d.).
A simţi vibraţii ale fiinţei a devenit un lux, iar recunoaşterea acestor sentimente e percepută ca o slăbiciune a personei. Vreau aici să strig: A IUBI ESTE MANIFESTAREA DIVINITĂŢII ÎN OM!, indiferent de nuanţe, de care e destinatarul acestui sentiment sau modalitatea în care noi ne exprimăm trăirea. Deşi normele de convienenţă socială ne cer decenţă şi diplomaţie în dragoste, eu vreau să felicit pe toţi cei care sunt încă în stare să vibreze, convinsă fiind că DRAGOSTEA ÎNNOBILEAZĂ.
Pe de altă parte, ruşinea şi suferinţa pe care o dragoste neîmpărtăşită (aici mă refer nu doar în amor, ci şi în diferite tipuri de prietenii) le pot aduce trebuie tratate cu respect - toate au un rost în desăvârşirea nostră ca oameni, iar dacă celălalt nu ne răspunde pe măsura aşteptărilor, nu trebuie să privim acest fapt ca un eşec - IUBIREA RĂMÂNE ÎN NOI, nimeni nu ne-o poate lua pentru că este prea adânc îndrădăcinată în fiinţa nostră.
Aş putea să continui pledoaria pentru a iubi, însă fiecare avem o percepţie proprie asupra conceptului de dragoste adevărată, iar limbajul e prea sărac pentru a-l putea surprinde în cuvinte.
IUBESC!

It's Nothing Personal, It's Just Business ...

2008-02-01T08:17:00.000+02:00

Fiecare zi e o cursă, chiar dacă în "slow motion", în care deseori ne ciocnim de ceilalţi. Şi totuşi... am convingerea că în cele mai multe cazuri nu sunt aversiuni personale, ci opinii diferite privind anumite situaţii şi probleme. De ce să luă personal tot ce contrazice părerile, opiniile, ideiile şi credinţele noastre? Nu am mai consuma pe astfel de dispute inutile energia noastră vitală şi am folosi-o să ne atingem obiectivele, să luminăm colţul nostru de lume.

Somniferul meu - televizorul

2008-01-29T08:49:00.000+02:00

TV-ul a adus în cotidian o lume paralelă.
Vine tanti Ileana de la fabrică, face în grabă de-ale gurii pentru cei mici şi cum deschide televizorul devine Salome, trăind prin simpatie toată pasiunea şi simţind parcă aievea intrigile telenovelei. Apoi cerne cele vizionate cu vecinele, la o cafea.
Cei doi copii s-au plictisit de CStrike şi încep să se bată pentru telecomanda tv-ului. Nu contează ce vizionează, vor supremaţia - să aibă controlul asupra punctului central de interes din cămin. Părinţii bucuroşi că-şi pot vedea de ale lor, îi lasă cu disputa lor.
Pe seara, nea Ion vrea şi el să vadă ştirile şi meciul din Champions League. Şi uite aşa, zi de zi, parteneriate şi rivalităţi se conturează în fiecare familie în jurul televizorului. Deşi ne ferim să recunoaştem, tristul adevăr e că în majoritatea caselor nostre ceea ce ne uneşte, ne dezbină, ne umple timpul, ne oferă cultură şi educaţie, ne dă subiect pentru discuţiile din tramvai sau de la muncă este TELEVIZORUL.
Nu vreau să construiesc aici un discurs anti-tv, constat doar o realitate. Las demonstraţiile efectelor negative ale fenomenului în grija specialiştilor.
http://www.supercarti.ro/carte/efectele_televiziunii_asupra_mintii_umane_si_despre_cresterea_copiilor_in_lumea_de_azi___fata_nevazuta_a_televizorului___vol_1_.html
http://www.artadeatrai.ro/arhiva/16/tv.16.php

Să nu uităm de beneficii - televizorul rămâne principala sursă de divertisment şi informare. http://www.youtube.com/watch?v=w-Y5g3la8wg
Eu personal, mă bucur seară de seară de orice se difuzează pe sticlă, în timp record reuşesc să adorm (asta după ce mulţi ani am avut probleme cu somnul pentru că nici o tehnică de relaxare nu-mi oprea avalanşa de gânduri). Şi dacă e un reality - show, 5 minute sunt suficient să păşesc în lumea viselor. Nu degeaba cineva numea televiziunea "opiumul popoarelor".
Oare cam cât timp voi petrece anul acesta la TV?

Gând la gând...cu bucurie

2008-01-25T12:04:00.000+02:00

Îngrămădindu-mă dis-de-dimineaţă în autobuz, am privit mai atent zecile de figuri adormite. Un zâmbet întâlnit mi-a dezgheţat şi mie un surâs pe care-l păstrasem de cu seară. Am realizat că mi-e dor de mine, de oameni, de viaţă...

Ultimele întâmplări (e un fel de a spune întâmplări ) din existenţa mea mi-au reamintit caracterul nostru trecător şi limitarea umană. Am hotărât aşadar să las ceea ce mă depăşeşte în grija Domnului care în infinita bunătate şi dreptate cu siguranţă le rânduieşte pe toate, iar eu SĂ TRĂIESC, să mă bucur de VIAŢĂ AŞA CUM E.