Nu cred în moarte, aşa cum nu cred în finaluri absolute, ci doar în treceri ale timpului prin noi, în transhumanţe ale spiritului/ ale vieţii. Dincolo de fiecare încheiere ne regăsim, altfel şi totuşi aceiaşi, la răscruci de drumuri, nicicând la sfârşit.
Nu cred că sentimentele vin din neant şi nici că ele se sting vreodată. Dincolo de realitatea mea, a noastră, trebuie să existe un absolut - un izvor şi o matcă a toate. Legile fizicii se aplică într-o oareşcare măsură şi psihicului, principiul cauză-efect observându-se direct sau manifestându-se subtil, fără ca noi să-l putem înţelege.
Nu cred în vise, dar le trăiesc zi de zi, în mine şi alături de alţii.
Nu cred în iubire şi nici în ură, dar sper în om şi în capacitatea lui de a iubi şi a urî deopotrivă, niciodată pe de-a-ntregul.
Nu cred în cuvinte şi totuşi le scriu, le rostesc cu încrâncenare sau cu seninătate.
În ce mai cred?!
luni, 28 iunie 2010
joi, 27 mai 2010
In timp inveti
După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la
jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt....
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...
(Jorge Luis Borges)
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la
jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt....
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...
(Jorge Luis Borges)
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
"Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai" (Mitch Albom)
Pentru un crâmpei de speranţă, pentru o urmă de sens, pentru o doză de optimism conştient...
"Aceasta este o poveste despre un om pe nume Eddie şi începe cu sfârşitul, când Eddie moare într-o zi însorită. Poate părea ciudat să începi o poveste cu sfârşitul. Dar toate sfârşiturile sunt un fel de începuturi. Doar că nu ne dăm întotdeauna seama de asta."
Am cartea pe raft de pe vremea unei promoţii probabil. Am răsfoit-o de mai multe ori, fără însă a-mi stârni dorinţa de lecturare. Nu era încă un moment potrivit, acum pur şi simplu a venit spre mine, m-a prins pentru două zile şi mi-a rămas. Poate pentru că e despre viaţă şi moarte, rai şi sens al existenţei...sau poate pentru că emoţionează, te pune pe gânduri, îţi aminteşte de oamenii extraordinari ce i-ai cunoscut.
Evenimentele mai mult sau mai puţin importante ale vieţii noastre nu sunt întâmplătoare, ci aparţin sistem complex, în care poveştile individuale se suprapun, iar dragostea, devotamentul, grija, respectul, sacrificiile afectează destinele celor din jur. "...fiecare dintre noi îl afectează pe celălalt, şi celălalt îl afectează pe următorul, iar lumea e plină de poveşti, dar toate poveştile sunt într-una singură."
"Cozile formate la Ruby Pier-sunt la fel ca orice coadă formată în oriunde în altă parte: cinci oameni, asteptând, în cinci amintiri alese, ca o fetita pe nume Amy sau Annie să crească, să iubească, să îmbătrânească şi să moară, pentru ca în cele din urmă să i se răspundă la întrebările pe care şi le-a pus - de ce şi pentru ce a trăit."
Şi atunci poate vom găsi liniştea...
"În rai vei întâlni cinci oameni... Fiecare a fost în viaţa ta, dintr-un anumit motiv. Probabil că nu l-ai ştiut la acel moment; de aceea există raiul. Pentru a-ţi înţelege viaţa de pe pământ."
Pe cine aveţi în minte...cine ar putea fi cei cinci (sau zece, sau doi) oameni care v-au marcat, pregnant sau discret existenţa?
"Aceasta este o poveste despre un om pe nume Eddie şi începe cu sfârşitul, când Eddie moare într-o zi însorită. Poate părea ciudat să începi o poveste cu sfârşitul. Dar toate sfârşiturile sunt un fel de începuturi. Doar că nu ne dăm întotdeauna seama de asta."
Am cartea pe raft de pe vremea unei promoţii probabil. Am răsfoit-o de mai multe ori, fără însă a-mi stârni dorinţa de lecturare. Nu era încă un moment potrivit, acum pur şi simplu a venit spre mine, m-a prins pentru două zile şi mi-a rămas. Poate pentru că e despre viaţă şi moarte, rai şi sens al existenţei...sau poate pentru că emoţionează, te pune pe gânduri, îţi aminteşte de oamenii extraordinari ce i-ai cunoscut.
Evenimentele mai mult sau mai puţin importante ale vieţii noastre nu sunt întâmplătoare, ci aparţin sistem complex, în care poveştile individuale se suprapun, iar dragostea, devotamentul, grija, respectul, sacrificiile afectează destinele celor din jur. "...fiecare dintre noi îl afectează pe celălalt, şi celălalt îl afectează pe următorul, iar lumea e plină de poveşti, dar toate poveştile sunt într-una singură."
"Cozile formate la Ruby Pier-sunt la fel ca orice coadă formată în oriunde în altă parte: cinci oameni, asteptând, în cinci amintiri alese, ca o fetita pe nume Amy sau Annie să crească, să iubească, să îmbătrânească şi să moară, pentru ca în cele din urmă să i se răspundă la întrebările pe care şi le-a pus - de ce şi pentru ce a trăit."
Şi atunci poate vom găsi liniştea...
"În rai vei întâlni cinci oameni... Fiecare a fost în viaţa ta, dintr-un anumit motiv. Probabil că nu l-ai ştiut la acel moment; de aceea există raiul. Pentru a-ţi înţelege viaţa de pe pământ."
Pe cine aveţi în minte...cine ar putea fi cei cinci (sau zece, sau doi) oameni care v-au marcat, pregnant sau discret existenţa?
joi, 31 decembrie 2009
Si s-a mai dus un an...
Zbucium, emotii si lacrimi, incercari prea putin reusite de a lua viata asa cum e, non-sens, despartiri tragice si intalniri providentiale...cam atat la bilant.
"S-au intamplat atatea... si bune, si rele...cele mai multe memorabile. Cati oameni au parte de asa ceva?! Daca revezi in gand anul care a trecut si nu-ti dau lacrimile, fie de bucurie, fie de tristete, il poti considera irosit. "
De la anul ce vine am pentru fiecare om din viata mea cel putin cate o dorinta precisa (cu totii meritati sa vi se implineasca visele). Pentru mine vreau doar o minte limpede si o inima plina, iar de aici putinta de a ma bucura de fiecare clipa. Se poate?!
"S-au intamplat atatea... si bune, si rele...cele mai multe memorabile. Cati oameni au parte de asa ceva?! Daca revezi in gand anul care a trecut si nu-ti dau lacrimile, fie de bucurie, fie de tristete, il poti considera irosit. "
De la anul ce vine am pentru fiecare om din viata mea cel putin cate o dorinta precisa (cu totii meritati sa vi se implineasca visele). Pentru mine vreau doar o minte limpede si o inima plina, iar de aici putinta de a ma bucura de fiecare clipa. Se poate?!
marți, 15 decembrie 2009
Mereu eu, de fiecare dată altfel
Nu am uitat să scriu, nu mi-a lipsit curajul exprimării stărilor în cuvinte, dar am simţit şi trăit intens, fără a mă putea desprinde,lipsindu-mi capacitatea metaforizării. A da glas sentimentelor şi ideilor într-un astfel de context ar fi putut fi un adevărat "striptease sufletesc"(cred că o citez pe Aurora Liiceanu).
Încă se ascund sensuri şi înţelesuri, însă metanoia nu înseamnă doar descoperiri, ci şi acceptare a limitelor noastre şi misterelor divine. Mă schimb rămânând aceeaşi...
Încă se ascund sensuri şi înţelesuri, însă metanoia nu înseamnă doar descoperiri, ci şi acceptare a limitelor noastre şi misterelor divine. Mă schimb rămânând aceeaşi...
miercuri, 4 noiembrie 2009
A da un sens existenţei
"Dacă viaţa ta are un sens, atunci poţi suportta totul" (F. Nietzsche)
Sensul vieţii evoluează în funcţie de vârstă, evenimente şi priorităţi. Pe de altă parte, viaţa nu are un singur sens, ci mii de sensuri. Ceea ce ne ajută să dăm sens propriei existenţe nu este atât ceea ce avem sau ceea ce am obţinut, cât modul în care ne privim viaţa.
Exerciţiul ultimei clipe de viaţă (propus de F.Fanget):
- care este principalul lucru pe care regreţi că nu l-ai făcut?
- care este principalul lucru de care eşti mândru că l-ai realizat?
Sensul vieţii evoluează în funcţie de vârstă, evenimente şi priorităţi. Pe de altă parte, viaţa nu are un singur sens, ci mii de sensuri. Ceea ce ne ajută să dăm sens propriei existenţe nu este atât ceea ce avem sau ceea ce am obţinut, cât modul în care ne privim viaţa.
Exerciţiul ultimei clipe de viaţă (propus de F.Fanget):
- care este principalul lucru pe care regreţi că nu l-ai făcut?
- care este principalul lucru de care eşti mândru că l-ai realizat?
Cel mai greu nu e să ştii pentru ce trăieşti, ci să izbuteşti să scapi de această întrebare
luni, 2 noiembrie 2009
sâmbătă, 31 octombrie 2009
"Egoistul romantic" F. Beigbeder
...scriu pentru a şti ceea ce gândesc...
De frică să nu sufere din dragoste, şi bărbaţii, şi femeile caută, în mod inconştient, s-o transforme în plictiseală. Se zice că,într-un cuplu există întotdeauna unul care suferă şi unul care se plictiseşte: cred că e mai bine să fii cel care suferă, pentru că nu te plictiseşti, în timp ce acela care se plictiseşte, are parte şi de suferinţă.
Suntem nişte nebuni că vrem să eternizăm sentimentele: ele sunt la fel de trecătoare ca şi noi. Lucrurile se sfârşesc, iar noi refuzăm s-o admitem.
Asta-i dragostea: s-o faci pe acea persoană, pe care o doreşti cel mai mult din lume, să creadă că te lasă rece. Dragostea înseamnă să joci comedia indiferenţei, să-ţi ascunzi bătăile inimii, să spui invers decât ceea ce simţi. Dragostea este, în mod fundamental, o escrocherie.
De la o anumită vârstă, ai certitudini cu privire la toate cele. Dragostea? "Durează trei ani". Fidelitatea? "Nu e un concept uman". Moartea? "Singura libertate". Îţi găseşti liniştea cu sprijinul unor fraze luate pe de-a gata. De la o anumită vârstă, toate pretextele sunt bune ca să nu mai gândeşti.
Dragostea e atunci când simţi că, dacă pierzi o persoană anume, îţi pierzi viaţa. Dragostea e atunci când nu mai şovi. Când toate celelalte devin serbede. Te regretam chiar dinainte de a te fi cunoscut.
"Astăzi e rău şi, cu fiecare zi, va fi şi mai rău - până când se va întâmpla tot ce poate fi mai rău" (A. Schopenhauer)
Am găsit fericirea exact în momentul în care mă lăsasem păgubaş s-o mai caut(...)În dimineaţa asta soarele a trecut de bariera perdelelor, pentru a depune pe pieptul tău un sărut auriu, aşa că l-am imitat.
De ce vreau atât de mult să fiu iubit? Pentru că Dumnezeu nu există. Dacă aş crede în El, poate că dragostea Lui mi-ar fi deajuns.
Fii tu însuţi, OK; dar care? Câţi sunt eu? Şi care dintre aceştia sunt eu însumi? Nu ştiu cine sunt, dar ştiu ceea ce nu vreau să fiu: o singură persoană. O singură persoană e tot una cu nimeni.
Descopăr că, atunci când eşti îndrăgostit, fidelitatea încetează să mai fie un sacrificiu. Omul îndrăgostit se cunoaşte după faptul că e fidel fără s-o facă dinadins şi fără să considere că ăsta ar fi un titlu de glorie. Dragostea e o chestie care face din fidelitate un lucru absolut natural.
Viaţa este un lung plan-secvenţă care ţine de la naştere până la moarte. Din când în când, parcă ai vrea să mai tai nişte scene la montaj.
Ce înseamnă a iubi? Să-mi lipseşti chiar şi când eşti cu mine. Nu uita să-i mulţumeşti din partea mea maică-tii că te-a făcut.
Ce e viaţa? Un lung brainstorming pentru a răspunde la această întrebare.
În iubire e ca în montagnes russes: la început urci, apoi brusc ,cobori, dpă aia urci din nou, cobori din nou şi , la urmă vomiţi pe tine si pe celălalt!
Am iubit-o dinainte de-a o iubi şi o iubesc şi după. Nu am iubit-o destul în acest timp. Nu iubim fiinţele decât atunci când ne resping sau ne scapă. Aş fi putut-o iubi fără s-o cunosc, fără s-o ating şi fără măcar să intru în viaţa ei. Totul e numai din vina mea: această poveste se termină pentru că, într-o bună zi, am început-o...
Dacă nimeni nu aparţine nimănui, atunci nimeni nu are grijă de nimeni şi fiecare va fi pentru sine, în vecii vecilor. Iată-mă din nou singur; ridic geamul negru, după care îmi ascund faţa în mâini, pe bancheta din spatele acestei limuzine silenţioase, care se îndreaptă spre sfârşitul meu.
De frică să nu sufere din dragoste, şi bărbaţii, şi femeile caută, în mod inconştient, s-o transforme în plictiseală. Se zice că,într-un cuplu există întotdeauna unul care suferă şi unul care se plictiseşte: cred că e mai bine să fii cel care suferă, pentru că nu te plictiseşti, în timp ce acela care se plictiseşte, are parte şi de suferinţă.
Suntem nişte nebuni că vrem să eternizăm sentimentele: ele sunt la fel de trecătoare ca şi noi. Lucrurile se sfârşesc, iar noi refuzăm s-o admitem.
Asta-i dragostea: s-o faci pe acea persoană, pe care o doreşti cel mai mult din lume, să creadă că te lasă rece. Dragostea înseamnă să joci comedia indiferenţei, să-ţi ascunzi bătăile inimii, să spui invers decât ceea ce simţi. Dragostea este, în mod fundamental, o escrocherie.
De la o anumită vârstă, ai certitudini cu privire la toate cele. Dragostea? "Durează trei ani". Fidelitatea? "Nu e un concept uman". Moartea? "Singura libertate". Îţi găseşti liniştea cu sprijinul unor fraze luate pe de-a gata. De la o anumită vârstă, toate pretextele sunt bune ca să nu mai gândeşti.
Dragostea e atunci când simţi că, dacă pierzi o persoană anume, îţi pierzi viaţa. Dragostea e atunci când nu mai şovi. Când toate celelalte devin serbede. Te regretam chiar dinainte de a te fi cunoscut.
"Astăzi e rău şi, cu fiecare zi, va fi şi mai rău - până când se va întâmpla tot ce poate fi mai rău" (A. Schopenhauer)
Am găsit fericirea exact în momentul în care mă lăsasem păgubaş s-o mai caut(...)În dimineaţa asta soarele a trecut de bariera perdelelor, pentru a depune pe pieptul tău un sărut auriu, aşa că l-am imitat.
De ce vreau atât de mult să fiu iubit? Pentru că Dumnezeu nu există. Dacă aş crede în El, poate că dragostea Lui mi-ar fi deajuns.
Fii tu însuţi, OK; dar care? Câţi sunt eu? Şi care dintre aceştia sunt eu însumi? Nu ştiu cine sunt, dar ştiu ceea ce nu vreau să fiu: o singură persoană. O singură persoană e tot una cu nimeni.
Descopăr că, atunci când eşti îndrăgostit, fidelitatea încetează să mai fie un sacrificiu. Omul îndrăgostit se cunoaşte după faptul că e fidel fără s-o facă dinadins şi fără să considere că ăsta ar fi un titlu de glorie. Dragostea e o chestie care face din fidelitate un lucru absolut natural.
Viaţa este un lung plan-secvenţă care ţine de la naştere până la moarte. Din când în când, parcă ai vrea să mai tai nişte scene la montaj.
Ce înseamnă a iubi? Să-mi lipseşti chiar şi când eşti cu mine. Nu uita să-i mulţumeşti din partea mea maică-tii că te-a făcut.
Ce e viaţa? Un lung brainstorming pentru a răspunde la această întrebare.
În iubire e ca în montagnes russes: la început urci, apoi brusc ,cobori, dpă aia urci din nou, cobori din nou şi , la urmă vomiţi pe tine si pe celălalt!
Am iubit-o dinainte de-a o iubi şi o iubesc şi după. Nu am iubit-o destul în acest timp. Nu iubim fiinţele decât atunci când ne resping sau ne scapă. Aş fi putut-o iubi fără s-o cunosc, fără s-o ating şi fără măcar să intru în viaţa ei. Totul e numai din vina mea: această poveste se termină pentru că, într-o bună zi, am început-o...
Dacă nimeni nu aparţine nimănui, atunci nimeni nu are grijă de nimeni şi fiecare va fi pentru sine, în vecii vecilor. Iată-mă din nou singur; ridic geamul negru, după care îmi ascund faţa în mâini, pe bancheta din spatele acestei limuzine silenţioase, care se îndreaptă spre sfârşitul meu.
joi, 29 octombrie 2009
Întrebări întrebătoare
(preluare dintr-un articol al Mihaelei Rădulescu pe blogul lui Dani Oţil)
Multe dintre întrebările de mai sus s-au regăsit în discuţiile mele cu mine sau cu alţii...însă tot mă pun pe gânduri, nasc alte şi alte interogaţii, cu sensuri noi şi vechi deopotrivă.
Eu, una, as incerca sa-mi pun zilnic intrebari, in loc sa am raspunsuri la aproape orice. Sau, dupa fiecare raspuns, as mai incerca un “dar, daca ar fi invers ?…”
Va invit sa raspundeti, dar fara minciuni si “poze”. Asa, ca si cum e ultima sansa pe care o aveti ca sa treceti, ca la jocuri, la nivelul urmator. Cine nu e sincer, nu trece si asta nu pentru ca asa vreau eu,ci pentru ca zidul de care v-ati izbi ar fi chiar …minciuna voastra . Sau lipsa de curaj….
Sunt intrebari din acel spectacol, dar si altele, care nu-si aveau rostul acolo. Sunt intrebari care vin peste noi, dar le (ne) ducem cu vorba. Sunt intrebari la care nimeni nu poate raspunde in locul nostru. Uneori nici noi nu putem raspunde, inca….
1. cand ai simtit ca parintii tai au fost cu adevarat mandri de tine ?
2. pe cine ai dezamagit cel mai tare ?
3. Care este cel mai frumos vis pe care l-ai pierdut pe drum ?
4. La ce esti cel mai bun , ce stii sa faci mai bine decat toti oamenii pe care-I cunosti personal ?
5. Cine e iubirea vietii tale ?
6. ce functioneaza cel mai putin bine in relatia ta ?
7. ce crezi ca e cel mai enervant la tine, in ochii celor dragi ?
8. care a fost cel mai erotic moment din viata ta in doi ?
9. cine a avut cel mai perfect trup cu care ai facut sex (dragoste..) ?
10.care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani ?
11.care crezi ca e cea mai importanta calitate pe care ai mostenit-o de la parintii tai ?
12.cand ai simtit ca ai aratat cel mai bine din toata viata ta ?
13. care e cel mai prost om pe care-l cunosti ?
14. care e sunetul care te enerveaza cel mai tare ?
15. la ce eveniment din viata ta ai fost cel mai emotionat (emotionata) ?
16.care ar fi singurul lucru pe care ti-ar placea sa-l furi (fiind singura sansa de a-l avea..)?
17. cu cine ai avut cea mai proasta experienta sexuala din viata ?
18.care a fost cel mai stanjenitor moment din viata ta ?
19. in fatza cui te simti cel mai pierdut, emotionat, blocat ?
20. care e cea mai erotica aroma pe care ai simtit-o vreodata ?
21. cand ti-a fost cel mai greu sa spui adevarul ?
22. cine e persoana cu care ai vrea cel mai tare sa ai o aventura (one night stand..) ?
23. ce-ai vrea sa schimbi cel mai tare in viata ta ?
24. cu cine vorbesti cel mai des despre sex ?
25.care e cea mai proasta scuza pe care ai folosit-o vreodata ?
26. ce nu i-ai putea ierta niciodata omului pe care-l iubesti ?
27. ce calitate a jumatatii tale de viata iti este cea mai draga ?
28.care a fost jucaria ta preferata in copilarie ?
29. care ti se pare cea mai seducatoare ipostaza a ta ?
30. pe cine te bazezi daca ti se intampla o nenorocire ?
31. care a fost cel mai bun sfat pe care nu l-ai urmat ?
32. pe cine simti cel mai tare nevoia sa protejezi ?
33. care e cea mai mare fantezie sexuala a ta ?
34. care e domeniul despre care ai vrea sa stii cel mai mult ?
35. cine-ti lipseste cel mai tare in acest moment ?
36. in ce privinta crezi ca esti cel mai putin inteles ?
37. care e cel mai bun lucru de facut dupa sex ?
38. care e cel mai frumos cuvant din limba ta ?
39. unde te simti cel mai in siguranta ?
40. care a fost cel mai bizar loc in care ai facut amor ?
41. care a fost cel mai frumos compliment ce ti s-a facut vreodata ?
42. care e persoana care te face sa razi, sa te simti relaxat ?
43. pentru ce te rogi cel mai des ?
44. pentru cine din viata ta crezi ca esti sau ai fost cel mai bun partener de sex ?
45. cine te-a influentat cel mai mult pana acum ?
46. care a fost primul tau vis implinit ?
47. in ce an al vietii tale ai simtit ca te-ai schimbat cel mai mult ?
48. care a fost cel mai indraznet lucru pe care l-ai facut (sau l-ai face) cu o persoana de acelasi sex cu tine ?
49. ce inventie din acest secol crezi ca are cel mai mare impact in viata ta?
50. care a fost cel mai romantic moment din viata ta ? Iar daca n-a fost, cum ar arata el ?
Intrebarile despre noi nu sunt niciodata de ajuns. Raspunsurile cateodata, insa, sunt suficiente ca sa ne duca mai departe, acolo unde am vrea de fapt sa ajungem, daca ne-am preocupa mai mult de noi insine, decat de altii…
Astept NISTE RASPUNSURI…
Multe dintre întrebările de mai sus s-au regăsit în discuţiile mele cu mine sau cu alţii...însă tot mă pun pe gânduri, nasc alte şi alte interogaţii, cu sensuri noi şi vechi deopotrivă.
marți, 27 octombrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Alt decor, acelaşi om
Se spune că schimbând locul îţi schimbi şi norocul. Nimic însă despre transformări ale persoanei, ideilor şi simţirilor sale, despre dorinţe, vise, idealuri. Cât de important e atunci locul şi norocul în ecuaţia fericirii?
luni, 12 octombrie 2009
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva...
Nicu Alifantis - Emotie de toamna
Vezi mai multe video din Muzica
Niciodata toamna Tudor Gheorghe
Vezi mai multe video din Muzica
Toamna... (Antonio Vivaldi: Anotimpurile/Toamna)
Vezi mai multe video din Muzica
TOAMNA
Vezi mai multe video din Film
joi, 1 octombrie 2009
Aşteptându-mă
Am plecat...prea departe, de prea mult timp. Am găsit tărâmuri noi, calde, luminoase, pline. Le simt aproape fără a le putea atinge, pentru că în realitate nu le-am ajuns. Şi totuşi nu-s nici aici, nici acolo. Ar trebui să mă adun într-una. Am epuizat însă metodele de căutare. Şi aşa rămân în prezent, cu mine undeva în viitor aşteptându-mă.Mă bucur de toamnă!
luni, 28 septembrie 2009
O lacrimă
La naşterea ta plângi, iar restul lumii este fericită. La moartea ta lumea plânge, iar tu eşti fericit.
Ce e cu toate lacrimile dintre cele două mari momente? Slăbiciune sau sensibilitate, tristeţe şi bucurie, despărţiri şi revederi, dor şi durere...uman.
duminică, 20 septembrie 2009
Relaţii şi...relaţii
Există relaţii care te deschid către ceva nou şi exotic,
relaţii care sunt vechi şi familiale,
relaţii care aduc multe întrebări,
relaţii care te poartă în locuri neaşteptate,
relaţii care te duc departe de locul unde ai pornit,
şi acelea care te aduc înapoi.
Dar cea mai palpitantă, mai provocatoare şi mai semnificativă relaţie din toate este cea care o ai cu tine însăţi. Şi dacă găseşti pe cineva care să te iubească aşa cum eşti, e minunat!(S&C 6.20)
relaţii care sunt vechi şi familiale,
relaţii care aduc multe întrebări,
relaţii care te poartă în locuri neaşteptate,
relaţii care te duc departe de locul unde ai pornit,
şi acelea care te aduc înapoi.
Dar cea mai palpitantă, mai provocatoare şi mai semnificativă relaţie din toate este cea care o ai cu tine însăţi. Şi dacă găseşti pe cineva care să te iubească aşa cum eşti, e minunat!(S&C 6.20)
marți, 15 septembrie 2009
Legea compromisurilor
"Ochii mi-au rămas de copil" şi o parte din suflet...aceea care păstrează miros de idealuri, de iubiri, de vise. Compromisul nu are loc acolo, dar totuşi a venit în viaţa mea, tiptil, cu calde haine şi iz stătut. Lumea mă învaţă că prin statutul de adult, dobândit de ceva ani, ar trebui să mă supun legii compromisului. Cum se face asta fără a omorî rămăşiţa infantilă (atât de dragă)? Unde ascunzi dezamăgirea purităţii pierdute, a imperfectului? O prietenă îmi spunea că atâta timp cât ţi-e cald poţi rămâne în rahat...însă ce mă fac cu mirosul?
luni, 7 septembrie 2009
marți, 18 august 2009
Kahlil Gibran - Profetul
„Când Iubirea vă face semn, urmaţi i îndemnul,
Chiar dacă drumurile i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile i vă cuprind, supuneţi vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă n penaju i v ar putea răni,
Iar dacă vocea i vă vorbeşte, daţi i crezare,
Chiar dacă vocea i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
„V aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiţi vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr o singură cupă.
Împărţiţi vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.
Dăruiţi vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
Şi ţineţi vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
Chiar dacă drumurile i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile i vă cuprind, supuneţi vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă n penaju i v ar putea răni,
Iar dacă vocea i vă vorbeşte, daţi i crezare,
Chiar dacă vocea i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându te,
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
„V aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar este bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiţi vă unul pe altul, dar nu faceţi din Iubire o oprelişte,
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr o singură cupă.
Împărţiţi vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.
Dăruiţi vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
Şi ţineţi vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
luni, 13 iulie 2009
luni, 25 mai 2009
duminică, 17 mai 2009
Maşina timpului II - Din epistolele unor iubiri trecute, veşnic prezente - partea 1
2003 - o primăvară chiar prea romantică
(trăirile mele de atunci, de cele mai multe ori cu vorbele altora, necunoscuţi mie)
"Ai urmărit vreodată zborul uni vultur sau al unui pescăruş? Traiectorii drepte în vânt în cerul îndepărtat. Aşa sunt eu şi vreau să zbor în timp ce-ţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Ai observat vreodată pasul oricărei feline sau dorinţa de a trăi care-l face pe copil să strige? Eu sunt aşa şi nu mă pot opri când îţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Te voi avea pentru că-s bolnavă dacă nu te simt al meu. Te voi avea pentru că te vreau şi cu fantezia am construit o lume pe care va trebui să o vezi doar tu.
Ai căutat vreodată în noapte, printre animale singure, în cărările neclare sau în puţinele culori? Eu sunt aşa şi nu mă pot înşela când îţi spun că te voi avea. Te voi avea pentru că sigur te cunoşteam deja. Te voi avea pentru că trebuie să mă povestesc prin tine. Te voi avea pentru că nu-mi pot opri curiozitatea. Te voi avea pentru că vreau un loc în amintirile tale, un loc în tine. Nu-mi opune rezistenţă, nu ezita pentru că nu avem timp...Nu lăsa să se consume momentul. Dacă Mâine ne va dărui doar o fotografie să n-o laşi să-şi piardă culoarea, să n-o arunci...să mă chemi să-i dau viaţă, să-ţi dau viaţă"
Te-aş fi căutat până în străfunduri şi tot te-aş fi găsit. Oricât te-ai fi ascuns, chemările tale intime m-ar fi călăuzit. Sper numai să nu fi ajuns prea târziu, sper să nu te fi sinucis...Nu mai aud chemarea decât ca un ecou şi mă întreb: sunt atât de aproape încât rezonanţele ei vibrează în mine sau pur şi simplu ai renunţat să mă chemi?
Nopţile nu se mai sfârşesc...Le iau cu mine acasă, fiinţa mea le transformă-n melodie şi mă trezesc dorindu-te din nou lângă mine. Mă simt ciudată, dar ştiu că filmul vieţii mele are nevoie de un regizor bizar care să complice scenariu cât mai ingenios cu putinţă.
Tu ai apărut pe neaşteptate, ca un cântecel comic. De fapt, încă mă mai întreb: oare nu-i o comedie acest film?! Cine a decis intrarea ta în viaţa mea nu ştiu; ştiu însă că m-ai captivat şi port clipă de clipă un război cu raţiunea. Nu mă plâng şi nu fug atâta timp cât această luptă îmi foloseşte pentru a ieşi din mine însămi.
"Nu te reţin mult,doar...până la sfârşit
De ce te mai ascunzi prin ramuri de vise? De ce nu îndrăzneşti să apari în plinătate? Te temi c-am să te ascund în suflet? Ţi-e frică să nu te pierzi în inima mea? Ştiu că odată şi odată tot vei veni conştient şi voluntar. Eu te voi aştepta...
În sfârşit ai sosit în lumea mea. N-am să te reţin mult. Nu mai mult decât până când îţi voi fi intrat în sânge ca o otravă, lumina ochilor tăi va fi prizoniera cerului fiinţei mele, iar braţele şi buzele mele vor fi lăsat pecetea de neşters pe pielea ta. Doar până atunci...
Apoi vei fi liber să pleci.Să pleci şi gândul să-ţi ardă pătruns de gândul meu. să fugi şi nopţile să-ţi fie tulburate de ritmul pulsului meu. Să alergi şi răceala mâinii mele să te îngheţe în nopţile de vară.
Atunci am să ştiu şi am să vin.
Ai să te ascunzi în pământ, dar am să plec urechea la lutul tânăr şi am să-ţi simt bătaia inimii. Ai să te ascunzi în mare, dar răsuflarea ta mă va chema ca un cântec de sirenă. Ai să te ascunzi printre nori, dar ochii tăi vor luci ca două lacuri adânci de munte. Şi tot te voi găsi...
Învins va trebui să te predai. Şi-ţi vei duce chinul mai departe...Te va durea când voi închide ochii, căci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii. Vei suferi când mâinile mele îţi vor mângâia părul, căci nu le vei mai simţi reci pe obraji. Vei plânge când gura mea îţi va şopti frânturi de rugăciune în ureche, căci nu-i vei mai simţi fructul sărutului.
Şi aşa va fi până la sfârşit. Te vei mistui în mine clipă de clipă. Vei arde până la capăt, încet şi mocnit. Ţi se va spulbera cenuşa în privirea mea. Dar zâmbetul meu va fi acolo. Va fi acolo mereu. Până la sfârşit."
M-am privit în oglindă. Mi-am zâmbit şi mi-am spus: Pot totul! O forţă nebănuită mă cutremură şi mi se dă cu o singură condiţie: să te fac să zâmbeşti. Poate că fericirea e o stare nepermisă muritorilor, dar eu vreau să încerc să trec cu tine de bariera umanităţii.
Dacă ai şti cât de puţin îmi trebuie să fiu fericită...doar un surâs, al tău.
Nu pot renunţa la privirea sufletului tău, nu pot renunţa la chemările nefiinţei, nu pot renunţa la nelinişti. Mă uimesc pe mine însămi cu toate aceste acceptări şi negări. Nu mai sunt în puterile mele. Ia-mă sau alungă-mă! Dă-mi-te sau nu mă cotropi!
Scriem acum prefaţa unui roman care poate nu va fi publicat vreodată...E posibila noastră poveste...un refren de dor abia îngânat...un freamăt al ascunzişirilor şi dezvăluirilor.
Ştii...nu mi-e frică de suferinţa iubirii neîmpărtăţite, ci de zădărnicie, de inutilitatea dăruirii, de limitarea fizică a dimensiunii spirituale.
Cum poţi convinge un suflet ce iubeşte dificultăţile să renunţe atunci când nu a încercat imposibilul?
(trăirile mele de atunci, de cele mai multe ori cu vorbele altora, necunoscuţi mie)
"Ai urmărit vreodată zborul uni vultur sau al unui pescăruş? Traiectorii drepte în vânt în cerul îndepărtat. Aşa sunt eu şi vreau să zbor în timp ce-ţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Ai observat vreodată pasul oricărei feline sau dorinţa de a trăi care-l face pe copil să strige? Eu sunt aşa şi nu mă pot opri când îţi spun că te voi avea. Şi te voi avea...
Te voi avea pentru că-s bolnavă dacă nu te simt al meu. Te voi avea pentru că te vreau şi cu fantezia am construit o lume pe care va trebui să o vezi doar tu.
Ai căutat vreodată în noapte, printre animale singure, în cărările neclare sau în puţinele culori? Eu sunt aşa şi nu mă pot înşela când îţi spun că te voi avea. Te voi avea pentru că sigur te cunoşteam deja. Te voi avea pentru că trebuie să mă povestesc prin tine. Te voi avea pentru că nu-mi pot opri curiozitatea. Te voi avea pentru că vreau un loc în amintirile tale, un loc în tine. Nu-mi opune rezistenţă, nu ezita pentru că nu avem timp...Nu lăsa să se consume momentul. Dacă Mâine ne va dărui doar o fotografie să n-o laşi să-şi piardă culoarea, să n-o arunci...să mă chemi să-i dau viaţă, să-ţi dau viaţă"
Te-aş fi căutat până în străfunduri şi tot te-aş fi găsit. Oricât te-ai fi ascuns, chemările tale intime m-ar fi călăuzit. Sper numai să nu fi ajuns prea târziu, sper să nu te fi sinucis...Nu mai aud chemarea decât ca un ecou şi mă întreb: sunt atât de aproape încât rezonanţele ei vibrează în mine sau pur şi simplu ai renunţat să mă chemi?
Nopţile nu se mai sfârşesc...Le iau cu mine acasă, fiinţa mea le transformă-n melodie şi mă trezesc dorindu-te din nou lângă mine. Mă simt ciudată, dar ştiu că filmul vieţii mele are nevoie de un regizor bizar care să complice scenariu cât mai ingenios cu putinţă.
Tu ai apărut pe neaşteptate, ca un cântecel comic. De fapt, încă mă mai întreb: oare nu-i o comedie acest film?! Cine a decis intrarea ta în viaţa mea nu ştiu; ştiu însă că m-ai captivat şi port clipă de clipă un război cu raţiunea. Nu mă plâng şi nu fug atâta timp cât această luptă îmi foloseşte pentru a ieşi din mine însămi.
"Nu te reţin mult,doar...până la sfârşit
De ce te mai ascunzi prin ramuri de vise? De ce nu îndrăzneşti să apari în plinătate? Te temi c-am să te ascund în suflet? Ţi-e frică să nu te pierzi în inima mea? Ştiu că odată şi odată tot vei veni conştient şi voluntar. Eu te voi aştepta...
În sfârşit ai sosit în lumea mea. N-am să te reţin mult. Nu mai mult decât până când îţi voi fi intrat în sânge ca o otravă, lumina ochilor tăi va fi prizoniera cerului fiinţei mele, iar braţele şi buzele mele vor fi lăsat pecetea de neşters pe pielea ta. Doar până atunci...
Apoi vei fi liber să pleci.Să pleci şi gândul să-ţi ardă pătruns de gândul meu. să fugi şi nopţile să-ţi fie tulburate de ritmul pulsului meu. Să alergi şi răceala mâinii mele să te îngheţe în nopţile de vară.
Atunci am să ştiu şi am să vin.
Ai să te ascunzi în pământ, dar am să plec urechea la lutul tânăr şi am să-ţi simt bătaia inimii. Ai să te ascunzi în mare, dar răsuflarea ta mă va chema ca un cântec de sirenă. Ai să te ascunzi printre nori, dar ochii tăi vor luci ca două lacuri adânci de munte. Şi tot te voi găsi...
Învins va trebui să te predai. Şi-ţi vei duce chinul mai departe...Te va durea când voi închide ochii, căci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii. Vei suferi când mâinile mele îţi vor mângâia părul, căci nu le vei mai simţi reci pe obraji. Vei plânge când gura mea îţi va şopti frânturi de rugăciune în ureche, căci nu-i vei mai simţi fructul sărutului.
Şi aşa va fi până la sfârşit. Te vei mistui în mine clipă de clipă. Vei arde până la capăt, încet şi mocnit. Ţi se va spulbera cenuşa în privirea mea. Dar zâmbetul meu va fi acolo. Va fi acolo mereu. Până la sfârşit."
M-am privit în oglindă. Mi-am zâmbit şi mi-am spus: Pot totul! O forţă nebănuită mă cutremură şi mi se dă cu o singură condiţie: să te fac să zâmbeşti. Poate că fericirea e o stare nepermisă muritorilor, dar eu vreau să încerc să trec cu tine de bariera umanităţii.
Dacă ai şti cât de puţin îmi trebuie să fiu fericită...doar un surâs, al tău.
Nu pot renunţa la privirea sufletului tău, nu pot renunţa la chemările nefiinţei, nu pot renunţa la nelinişti. Mă uimesc pe mine însămi cu toate aceste acceptări şi negări. Nu mai sunt în puterile mele. Ia-mă sau alungă-mă! Dă-mi-te sau nu mă cotropi!
Scriem acum prefaţa unui roman care poate nu va fi publicat vreodată...E posibila noastră poveste...un refren de dor abia îngânat...un freamăt al ascunzişirilor şi dezvăluirilor.
Ştii...nu mi-e frică de suferinţa iubirii neîmpărtăţite, ci de zădărnicie, de inutilitatea dăruirii, de limitarea fizică a dimensiunii spirituale.
Cum poţi convinge un suflet ce iubeşte dificultăţile să renunţe atunci când nu a încercat imposibilul?
sâmbătă, 16 mai 2009
"Până la lacrimi mi-e dragă viaţa"
Mi-e dragă viaţa şi zi de zi învăţ să trăiesc...să mă bucur de lacrimi şi să mă întristez la zâmbete...să uit de mine şi să-mi amintesc de alţii, care sunt aici sau dincolo ... să tresar, dar să nu-mi fie frică... să râd şi să plâng de durere sau de fericire...
luni, 11 mai 2009
"Primăvara iubirilor complicate" (Mariana Almăşan)
Ce faci când viaţa îţi scoate în cale o asemenea iubire complicată? Caut o soluţie în cărţile unor genii. O găsesc în paginile unui volum prăfuit:
"Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că dacă o eviţi, aşa cum fac majoritatea oamenilor, vei rămâne blocată în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un ocean, ci va deveni o mlaştină". Şi atunci îi dau acest sfat nepermis prietenei mele, sperând din suflet să ţină cont de el.
"Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că dacă o eviţi, aşa cum fac majoritatea oamenilor, vei rămâne blocată în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un ocean, ci va deveni o mlaştină". Şi atunci îi dau acest sfat nepermis prietenei mele, sperând din suflet să ţină cont de el.
duminică, 10 mai 2009
...scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti...
Octavian Paler - Avem timp
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
marți, 5 mai 2009
Prezentul e tot ce am
Trec prin stări, nu-mi iau bine zborul spre vise şi mă aduc atentă la sol, conştientă că nu pot păcăli cerebralitatea fiinţei mele. Fiecare clipă îmi aduce o noutate caldă, fiecare surâs îmi dă un strop de tandreţe, fiecare îmbrăţişare mă trimite la copila ce n-am fost vreodată.
Oricât îmi repet, uneori chiar cu multă convingere, că trebuie să trăiesc această zi cu bucuria îndrăgostirii, fără a cere mai mult de la viaţă, nu pot să mă desprind de trecut, nu reuşesc să nu doresc un viitor.
Cine spunea "trăieşte clipa!" nu a spus şi cum să faci acest lucru...
Oricât îmi repet, uneori chiar cu multă convingere, că trebuie să trăiesc această zi cu bucuria îndrăgostirii, fără a cere mai mult de la viaţă, nu pot să mă desprind de trecut, nu reuşesc să nu doresc un viitor.
Cine spunea "trăieşte clipa!" nu a spus şi cum să faci acest lucru...
miercuri, 29 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
