...vreau îmbrăţişarea ei, să-i văd surâsul, să-i aud încurajarea, să simt sprijinul ei şi să pot plânge cât vreau cu capul în palmele ei...
Mamele nu ar trebui niciodată să plece...să ne fie luate...să treacă dincolo. Se spune că "de acolo" poate avea mai bine grijă de copii, dar nu cred că mă poate convinge careva că a avea mama fizic lângă tine nu e cel mai liniştitor lucru.
În astfel de momente în care nu mai ştiu cine sunt eu, în care parcă lumea s-a hotărât să-mi fie potrivnică...un pic de linişte din braţele mamei mi-aş dori. Şi aş mai vrea să spun toate acele vorbe pe care nu le-am mărturisit la timpul potrivit: Mulţumesc, dragă mamă, pentru tot ceea ce mi-ai dăruit prin puterea exemplului, pentru forţa care mi-ai dat-o zi de zi, pentru că m-ai învăţat să iubesc...şi iartă-mă dacă ceea ce sunt azi nu e chiar aşa cum tu ţi-ai fi dorit pentru fiica ta. Te voi păstra icoană a sufletului meu...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu