"Ploaia se revarsă şi ne spală de păcate...

...soarele se-aprinde din lumina lui să-mi dea.
Stau întinsă-n iarbă şi sunt una cu pământul,
taina fericirii e acum în palma mea!"

De când mă ştiu ploaia mi-a dat stări sufleteşti speciale...melancolie, dor, visare, purificare, precum şi optimismul soarelui de după...Păcat că fricile atât de înrădăcinate în psihicul meu (de trăsnete şi alte manifestări ale furtunii) îmi îngrădesc plimbările printre stropii deşi. Oricum s-ar manifesta minunata ploaie are darul de a mă trezi la viaţă, de a-mi reaminti că sunt doar o infimă parte dintr-un univers minunat de care ar trebui să nu uit să mă bucur şi în zilele senine şi în cele înnorate.

"Pot să zbor!
Dacă vreau ating un nor...
Pot să zbor!
Sunt un nor aprins de dor...
Pot să zbor!"