cum Nichita Stănescu spunea...

Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului. Şi-o rană întâmplătoare la mână mă face să văd prin ea, ca printr-un ochean, durerile lumii, războaiele…