Aş vrea să doresc pe cineva nebuneşte. Să-i regăsesc gustul în cafeaua de dimineaţă, iar mirosul lui aspru să-mi zgârie visele. Să zac bolnavă de lingoare, să delirez, să gem, să strig. Să nu mă aline decât scrâşnetul dulce al cheii în uşa din spatele nostru. Să uit de tot că dragostea se cuvine să fie înţeleaptă. Şi să nu-mi pese că poate veni o clipă în care să sufăr, atâta vreme cât fără dragoste pot să mor. Să nu mai am curajul să-l întreb pe Dumnezeu dacă e bine ce fac, şi atunci să nu-l întreb nimic...
Dar sunt o femeie de carieră, înţeleaptă, lucidă, inacceptabil de trează. Şi cred că n-o să mai trec niciodată prin asta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Ceea ce doresti, ceea ce cauti cu ardoare, cu fiecare tremur al sufletului... este chiar langa tine! De-l vei striga... ti-a auzit deja nelinistea in noapte! Doresti sa-l atingi... adierea ochilor tai vistori il mangaie in fiecare dimineata! Vrei sa-i simti dragostea arzatoare... te poarta mereu in sufletu-i singuratic! Precum Zburatorul, plutind pe adierea ultimelor raze ale lunii, mainile lui iti cauta buzele-ti ferbinti de dorinta si implinire. Farame de timp, clipe uitate in uitare, Soare si Luna, Apa si Foc, Alb si Negru, Lumina si Intuneric -doua iubiri neimplinite prinse intr-un nebunesc joc: mereu impreuna, separati pe veci, alargand unul dupa altul pana la finele vremii! Si poate, poate, sub o ploaie de stele, intr-un asfintit rosiatic de vara, cuprinsi de visare, obositi de alergare, dragostea lor imposibila va prinde viata! O viata eterna de iubire... Sunt aici iubito, sint aici, mai aproape decat crezi, sunt in inima ta, in ochii tai, in glasul tau, in murmurul buzelor tale dulci, in adierea parului tau pamantiu... Sunt visarea ta pentru totdeauna!
Mi-am pierdut linistea, mi-am ratacit dragostea... in sufletul tau!
Dar am aflat prea tarziu.
Mi-am impietrit inima in visare, mi-am uitat glasul in asteptare... in asteptarea ta.
Am batut cararile timpului, singur printre multi, golit de dorinta si speranta.
Am ratacit printre poteci nestiute, am zburat printre ganduri pierdute pana la capatul cerului... ca sa te gasesc.
Am plans, am plans pe fundul oceanelor, printre bacurile de pesti... si lacrimele mele s-au prefacut in margaritare pentru buzele tale.
Te-am strigat in noapte, alaturi de bufnitele codrilor si de urletele lupilor flamanzi.
Te-am cautat sub fiecare piatra aruncata de talazuri, printre farame de nisip.
Am coborat pana in inima pamantului, printre rauri de lava si scanteieri de diamante... dar ti-ai ascuns chipul de la fata ochilor mei!
Ti-am cautat refexia in sufletele oamenilor, in glasul copiilor, in sarutul indragostitilor!
Unde esti? Unde te-ai ascuns?
Dar cand totul parea pierdut... am inteles!
Te-am regasit in singurul loc pe cer nu l-am rascolit cu visele mele!
Te-am regasit in inima mea, te voi purta in mine pentru totdeauna chiar daca tu nu cunosti dragoastea ce ti-o port.
Suntem pe vesnicie... unul!
O iubire eterna, o iubire neimplinita, o iubire nestiuta, o iubire...
Dincolo de cuvinte, de gesturi, de priviri suntem noi insine. Dicolo de vise, de dorinte si razvratiri suntem ceea ce dorim sa fim. Ne regasim in ceilalti mai mul decat in noi insine, ne pierdem in lucruri marunte, printre cuvinte - cuvinte. Incet, dar sigur, ne traim propria moarte, fara a fi pregatiti pentru viata adevarata! Ne risipim clipele pe vise marunte, pe iubiri trecatoare, uitand ceea ce suntem si ce putem deveni! "Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!", punea inteleptul Solomon. Viata-i doar o mana de tarana risipita in vant, purtata care incotro prin lumea acesta nebuna. Unde ne vom odihni sufletul tulburat de nelinistea lumii,de nelinistea iubirilor desarte! Toate sunt trecatoare si trecatori suntem prin viata, catre o alta viata! Spre eternitate. Dar eu, in cautarile mele mi-am gasit culcus in inima ta, in ochii tai, in palmele tale. Caldura vorbelor tale m-a adormit intr-o dulce visare!
Sunt un cuvant nerostit pe buzele tale, sunt o pata de culoare pe retina diminetii tale!
Sunt...tu!
Prinde-ma te rog,altfel voi cadea... in uitare!
Simt ca am obosit...
Am obosit sa alerg la nesfarsit dupa o picatura de atentie, dupa o mangaiere, dupa iubirea ta!
Am obosit sa alerg dupa un sarut fugar purtat pe ultimele raze ale soarelui!
Am obosit sa alerg dupa un cuvant de mangaiere, dupa o soapta de iubire!
Am obosit sa alerg dupa vise nascute din dorinta si neliniste!
Am obosit sa alerg dupa atingerea ta, dupa atingerea dragostei tale!
Ma tulbur la auzul pasilor tai pierduti printre soapte!
Sunt ancorat in acesta realizate precum stejarul batran din curtea bunicului!
Unde sa evadez, unde sa fug, unde sa ma ascund... de ochii tai!
Urasc sa fiu indragostit... de o himera!
Urasc sa fiu indragostit!
Am ajuns...
...sa ma urasc!
Voi adormi, voi hiberna o vesnicie pana ma vei gasi, pana cand vei fi pregatita pentru noi, pana vom fi Unul!
Strigătul nu era strigăt, iar cugetările din acest articol(după cum am precizat) nu-mi aparţin, chiar dacă mă regăsesc în starea descrisă.
Nu vreau să cred că eu sunt destinatara reală a declaraţiilor ce au urmat. Pentru a nu purta povara unei iubiri neîmpărtăşite şi a nerealizării unui vis, sper că a fost vorba de un exerciţiu de "scriitură onirică" sau exprimarea unei iubiri cu un alt obiect.
Eu rămân "lucidă, inacceptabil de trează", cu dorinţe în sfera mea intimă, fără intenţia sau putinţa de a le concretiza, căci şi-ar pierde valoarea, sensul, încărcătura.
Uneori dorim sa avem dreptate in ceea ce spunem, in ceea ce credem, in ceea ce simtim.
Dar se intampla sa ne dorim si contrariul, sa nu fi avut dreptate...
Ceea ce se vede o doar o farama din ceea ce simtim, din ceea ce ne dorim, din visele noastre!
Dar dicolo de cuvinte, de gesturi, de priviri... e lumea fiecaruia dintre noi!
Ce e real, ce e imaginar... cine mai stie!
Stim doar ca simtim, dorim, cautam, visam, chiar daca nu ne exprimam prin cuvinte!
Deci, draga Bianca, poate ai dreptate sau... poate nu !
Oare noi stim sa iubim cu adevarat?
Oare iubirea-i reala sau doar o iluzie, un vis frumos al sufletului nostru!
Ne jucam cu vorbele precum copii cu jucaria mult dorita!
In fond, iubirea este doar un cuvant dar ce este dincolo de el...
acesta este misterul vietii!
Ne place sa credem ca suntem vii si plini de dragoste, ca putem impartasi celorlalti ceea ce simtim si ce suntem, visele si sperantele noastre, nelinistile si tristetile ce ne coplesec uneori...
Ne place si vrem sa credem ca stim sa iubim dar... nu este asa!
Ne temem sa iubim si sa fim iubiti!
Ne temem sa fim fericiti!
Totul e atat de simpul dar noi, oamenii dorim sa ne complicam viata pentru ca asa suntem, pentru ca ne place sa suferim in singurate si in liniste!
Te astept in visele mele!
Trimiteți un comentariu