Depresie sau moment de respiro

Fiecare avem un mecanism psiho-emoţional propriu şi caracteristic. Deşi uneori pot vedea cu detaşare depresia cuiva din preajma mea ("sunt doar impresiile lui/ei, va trece"), iar alteori cu empatie ("te înţeleg şi aş vrea să te pot ajuta"), când e vorba de propria tristeţe e altceva. Nici un cuvânt, al meu sau al altcuiva, nu mă poate consola, nu mă vindecă de melancolie, de singurătate, de oboseala cronică a minţii şi inimii mele-
De fiecare dată însă conştientizez că e doar o stare trecătoare, care poate fi chiar de înţeles până la urmă. Încercând zi de zi să păstrăm echilibrul, să fim la înălţimea standardelor pe care le-am agreat pentru noi înşine ajungem la surmenaj. Cerem mult de la propria persoană şi deşi pretindem să fim înţeleşi şi iubiţi de cei din jur...pur şi simplu uneori ne e greu să ne acceptăm, cu tot cu slăbiciuni, cu vulnerabilităţile specifice. Altfel nu îmi pot explica de ce contează atât de mult părerea celorlalţi, aprobarea lor, dacă am fi 100% stăpâni şi siguri de cine suntem, de ce vrem, de preţuirea propriei persoane.
Aşa că...pentru oricine când ajunge într-un moment din acesta, când simte că nu mai poate duce povara vieţii sale, uşurel. Ia-ţi timp să te linişteşti şi nu uita să te iubeşti ...ca pe aproapele tău!