"Ploaia se revarsă şi ne spală de păcate...

...soarele se-aprinde din lumina lui să-mi dea.
Stau întinsă-n iarbă şi sunt una cu pământul,
taina fericirii e acum în palma mea!"

De când mă ştiu ploaia mi-a dat stări sufleteşti speciale...melancolie, dor, visare, purificare, precum şi optimismul soarelui de după...Păcat că fricile atât de înrădăcinate în psihicul meu (de trăsnete şi alte manifestări ale furtunii) îmi îngrădesc plimbările printre stropii deşi. Oricum s-ar manifesta minunata ploaie are darul de a mă trezi la viaţă, de a-mi reaminti că sunt doar o infimă parte dintr-un univers minunat de care ar trebui să nu uit să mă bucur şi în zilele senine şi în cele înnorate.

"Pot să zbor!
Dacă vreau ating un nor...
Pot să zbor!
Sunt un nor aprins de dor...
Pot să zbor!"

Psihologie practica

Mi-e dor de mama...

...vreau îmbrăţişarea ei, să-i văd surâsul, să-i aud încurajarea, să simt sprijinul ei şi să pot plânge cât vreau cu capul în palmele ei...
Mamele nu ar trebui niciodată să plece...să ne fie luate...să treacă dincolo. Se spune că "de acolo" poate avea mai bine grijă de copii, dar nu cred că mă poate convinge careva că a avea mama fizic lângă tine nu e cel mai liniştitor lucru.
În astfel de momente în care nu mai ştiu cine sunt eu, în care parcă lumea s-a hotărât să-mi fie potrivnică...un pic de linişte din braţele mamei mi-aş dori. Şi aş mai vrea să spun toate acele vorbe pe care nu le-am mărturisit la timpul potrivit: Mulţumesc, dragă mamă, pentru tot ceea ce mi-ai dăruit prin puterea exemplului, pentru forţa care mi-ai dat-o zi de zi, pentru că m-ai învăţat să iubesc...şi iartă-mă dacă ceea ce sunt azi nu e chiar aşa cum tu ţi-ai fi dorit pentru fiica ta. Te voi păstra icoană a sufletului meu...

Totul depinde de unghiul din care privim realităţile...restul sunt doar interpretări