vineri, 15 august 2008

Nevoia de a pune punct...pentru a o lua de la capăt

Poveşti de viaţă - le auzim, le trăim, le visăm, le admirăm sau le blamăm. De multe ori experienţa ne învaţă că putem avea parte de poveşti pe care nu le-am anticipat nicicum, ba mai mult le-am negat posibilitatea de a se înfăptui - mie nu mi se poate întâmpla, eu nu aş face aşa etc. Cu fiecare poveste (a nostră sau a altora) devenim mai umani, mai capabili de înţelegere (nu aş folosi termenul de înţelepciune aşa uşor). Ajugem să ne implicăm în situaţii riscante, pentru ca mai apoi să plătim, preferând să ne asumăm consecinţele decât regretul de a nu le fi trăit...

Putem astfel să trăim poveşti care nu sunt incluse în firescul vieţii noastre şi care ne pot schimba cu totul destinul, relaţiile, echilibrul. Şi totuşi...poveştile se termină...frumos sau nu, tragic sau cu happy end. Însă nu te poţi reînscrie pe traseul propriu fără a încheia socotelile cu trecutul şi a concluziona, lasând la finalul poveştii doar"puncte,puncte"...

marți, 12 august 2008

Depresie sau moment de respiro

Fiecare avem un mecanism psiho-emoţional propriu şi caracteristic. Deşi uneori pot vedea cu detaşare depresia cuiva din preajma mea ("sunt doar impresiile lui/ei, va trece"), iar alteori cu empatie ("te înţeleg şi aş vrea să te pot ajuta"), când e vorba de propria tristeţe e altceva. Nici un cuvânt, al meu sau al altcuiva, nu mă poate consola, nu mă vindecă de melancolie, de singurătate, de oboseala cronică a minţii şi inimii mele-
De fiecare dată însă conştientizez că e doar o stare trecătoare, care poate fi chiar de înţeles până la urmă. Încercând zi de zi să păstrăm echilibrul, să fim la înălţimea standardelor pe care le-am agreat pentru noi înşine ajungem la surmenaj. Cerem mult de la propria persoană şi deşi pretindem să fim înţeleşi şi iubiţi de cei din jur...pur şi simplu uneori ne e greu să ne acceptăm, cu tot cu slăbiciuni, cu vulnerabilităţile specifice. Altfel nu îmi pot explica de ce contează atât de mult părerea celorlalţi, aprobarea lor, dacă am fi 100% stăpâni şi siguri de cine suntem, de ce vrem, de preţuirea propriei persoane.
Aşa că...pentru oricine când ajunge într-un moment din acesta, când simte că nu mai poate duce povara vieţii sale, uşurel. Ia-ţi timp să te linişteşti şi nu uita să te iubeşti ...ca pe aproapele tău!