luni, 28 iunie 2010

Nimic nu se pierde, totul se transformă

Nu cred în moarte, aşa cum nu cred în finaluri absolute, ci doar în treceri ale timpului prin noi, în transhumanţe ale spiritului/ ale vieţii. Dincolo de fiecare încheiere ne regăsim, altfel şi totuşi aceiaşi, la răscruci de drumuri, nicicând la sfârşit.
Nu cred că sentimentele vin din neant şi nici că ele se sting vreodată. Dincolo de realitatea mea, a noastră, trebuie să existe un absolut - un izvor şi o matcă a toate. Legile fizicii se aplică într-o oareşcare măsură şi psihicului, principiul cauză-efect observându-se direct sau manifestându-se subtil, fără ca noi să-l putem înţelege.
Nu cred în vise, dar le trăiesc zi de zi, în mine şi alături de alţii.
Nu cred în iubire şi nici în ură, dar sper în om şi în capacitatea lui de a iubi şi a urî deopotrivă, niciodată pe de-a-ntregul.
Nu cred în cuvinte şi totuşi le scriu, le rostesc cu încrâncenare sau cu seninătate.
În ce mai cred?!