marți, 29 ianuarie 2008

Somniferul meu - televizorul

TV-ul a adus în cotidian o lume paralelă.
Vine tanti Ileana de la fabrică, face în grabă de-ale gurii pentru cei mici şi cum deschide televizorul devine Salome, trăind prin simpatie toată pasiunea şi simţind parcă aievea intrigile telenovelei. Apoi cerne cele vizionate cu vecinele, la o cafea.
Cei doi copii s-au plictisit de CStrike şi încep să se bată pentru telecomanda tv-ului. Nu contează ce vizionează, vor supremaţia - să aibă controlul asupra punctului central de interes din cămin. Părinţii bucuroşi că-şi pot vedea de ale lor, îi lasă cu disputa lor.
Pe seara, nea Ion vrea şi el să vadă ştirile şi meciul din Champions League. Şi uite aşa, zi de zi, parteneriate şi rivalităţi se conturează în fiecare familie în jurul televizorului. Deşi ne ferim să recunoaştem, tristul adevăr e că în majoritatea caselor nostre ceea ce ne uneşte, ne dezbină, ne umple timpul, ne oferă cultură şi educaţie, ne dă subiect pentru discuţiile din tramvai sau de la muncă este TELEVIZORUL.
Nu vreau să construiesc aici un discurs anti-tv, constat doar o realitate. Las demonstraţiile efectelor negative ale fenomenului în grija specialiştilor.
http://www.supercarti.ro/carte/efectele_televiziunii_asupra_mintii_umane_si_despre_cresterea_copiilor_in_lumea_de_azi___fata_nevazuta_a_televizorului___vol_1_.html
http://www.artadeatrai.ro/arhiva/16/tv.16.php

Să nu uităm de beneficii - televizorul rămâne principala sursă de divertisment şi informare. http://www.youtube.com/watch?v=w-Y5g3la8wg
Eu personal, mă bucur seară de seară de orice se difuzează pe sticlă, în timp record reuşesc să adorm (asta după ce mulţi ani am avut probleme cu somnul pentru că nici o tehnică de relaxare nu-mi oprea avalanşa de gânduri). Şi dacă e un reality - show, 5 minute sunt suficient să păşesc în lumea viselor. Nu degeaba cineva numea televiziunea "opiumul popoarelor".
Oare cam cât timp voi petrece anul acesta la TV?

vineri, 25 ianuarie 2008

Gând la gând...cu bucurie

Îngrămădindu-mă dis-de-dimineaţă în autobuz, am privit mai atent zecile de figuri adormite. Un zâmbet întâlnit mi-a dezgheţat şi mie un surâs pe care-l păstrasem de cu seară. Am realizat că mi-e dor de mine, de oameni, de viaţă...



Ultimele întâmplări (e un fel de a spune întâmplări ) din existenţa mea mi-au reamintit caracterul nostru trecător şi limitarea umană. Am hotărât aşadar să las ceea ce mă depăşeşte în grija Domnului care în infinita bunătate şi dreptate cu siguranţă le rânduieşte pe toate, iar eu SĂ TRĂIESC, să mă bucur de VIAŢĂ AŞA CUM E.