marți, 15 septembrie 2009

Legea compromisurilor

"Ochii mi-au rămas de copil" şi o parte din suflet...aceea care păstrează miros de idealuri, de iubiri, de vise. Compromisul nu are loc acolo, dar totuşi a venit în viaţa mea, tiptil, cu calde haine şi iz stătut. Lumea mă învaţă că prin statutul de adult, dobândit de ceva ani, ar trebui să mă supun legii compromisului. Cum se face asta fără a omorî rămăşiţa infantilă (atât de dragă)? Unde ascunzi dezamăgirea purităţii pierdute, a imperfectului? O prietenă îmi spunea că atâta timp cât ţi-e cald poţi rămâne în rahat...însă ce mă fac cu mirosul?

Niciun comentariu: