marți, 5 februarie 2008

Să nu-mi iei niciodată dragostea...

În epoca nostră a avea curajul de a simţi ceva profund este din ce în ce mai rar întâlnit. Ne dedicăm unor cauze atât de profane - să construim o carieră, să facem bani pentru o casă, să achiziţionăm o maşină, să ne îmbrăcăm în trend etc., încât sufletul nostru abia mai are răgaz să-i observe pe cei din jurul nostru în ipostaza lor umană (nu drept colegi de muncă, parteneri de viaţă, cei cu care ieşim într-un club ş.a.m.d.).
A simţi vibraţii ale fiinţei a devenit un lux, iar recunoaşterea acestor sentimente e percepută ca o slăbiciune a personei. Vreau aici să strig: A IUBI ESTE MANIFESTAREA DIVINITĂŢII ÎN OM!, indiferent de nuanţe, de care e destinatarul acestui sentiment sau modalitatea în care noi ne exprimăm trăirea. Deşi normele de convienenţă socială ne cer decenţă şi diplomaţie în dragoste, eu vreau să felicit pe toţi cei care sunt încă în stare să vibreze, convinsă fiind că DRAGOSTEA ÎNNOBILEAZĂ.
Pe de altă parte, ruşinea şi suferinţa pe care o dragoste neîmpărtăşită (aici mă refer nu doar în amor, ci şi în diferite tipuri de prietenii) le pot aduce trebuie tratate cu respect - toate au un rost în desăvârşirea nostră ca oameni, iar dacă celălalt nu ne răspunde pe măsura aşteptărilor, nu trebuie să privim acest fapt ca un eşec - IUBIREA RĂMÂNE ÎN NOI, nimeni nu ne-o poate lua pentru că este prea adânc îndrădăcinată în fiinţa nostră.
Aş putea să continui pledoaria pentru a iubi, însă fiecare avem o percepţie proprie asupra conceptului de dragoste adevărată, iar limbajul e prea sărac pentru a-l putea surprinde în cuvinte.
IUBESC!

2 comentarii:

Mitruţ Ianoş spunea...

eu as interpreta si as zice ca e vorba aici nu de lipsa curajului de a simti ceva profund, ci mai degraba de lipsa curajului de a arata asta, pentru ca simti ca devii vulnerabil, slabit...

totul e o masca pe care as numi-o masca adaptarii si integrarii la normele unei societati f alerte, si care te determina sa iti iei imaginea de dur, chhiar daca nu esti asa....

Anonim spunea...

„Sunt precum nu ma vedeti, ma vedeti precum nu sunt…
Spunea unui doctor nebunul.
Am iubit, am iubit lumea copil rasfatat de visare si joc,
Din respect pentru parul carunt si femeia frumoasa am uitat sa traiesc pentru mine…
Si-am ajuns precum sunt, sunt precum am ajuns,
Un cuvant fata sens, fara sens un cuvant cu viata batandu-mi la crestet…
E firesc sa fi precum esti, spuse doctorul iar.
Cautam adevarul candva cu pieptul deschis,
Ca o scena pe care lumea inreaga sa poata canta si dansa…
Si-am ajuns precum sunt, sunt precum am ajuns,
Un cuvant fata sens, fara sens un cuvant cu viata batandu-mi la crestet…
E firesc sa fi precum esti, spuse doctorul.
Ma framant, in zadar, in zadar ma framant…
Nu-nteleg tot ce-a fost, nu mai stiu ce-a ramas
Am un pinten´nglas ce-mi loveste cuvantul s-alerge mereu…
Lumea parca-i nebuna sau…nebunul sunt eu…
E firesc sa fi precum esti, spuse doctorul.
Hai semneaza aici,operatia va fi simpla
Îti vom pune un creier de mort sanatos,
Vei uita tot ce-ai foat si vei fi ce nu esti…!”
(...)