"...alerg spre o luminiţă ce parcă se tot îndepărtează şi pe măsură ce înaintez în neant cărarea mi se înceţoşează, iar paşii mei devin mai mici, mai timizi, mai rari..." (13 februarie 1998)
*A mânca resturile lăsate de viaţă fără profunditate şi deplină împlinire
"Mă simt pustie şi pierdută într-o lume unde iubirea e o imitaţie scumpă, nesatisfăcând nici cea mai de suprafaţă coardă a inimii mele. Am pierdut chiar şi eu sensul iubirii şi nu găsesc (nici nu mă străduiesc a afla) noi definiţii. Aş vrea trecutul să rămână trecut, dar el mă invadează cu lovituri crunte şi dă fără milă în prezentul fragil. Mă sfărâm, însă printre firmituri de fiinţă te chem iubindu-te în cântec." (24 august 1998)
"S-a răzvrătit timpul! Unde a rămas copilăria cu seninătatea ei? ...lacrimi sincere pe obrazul meu de eternă copilă. Ghemotocul meu de inimă se zbate...pasăre captivă. De ce atâta nelinişte?" (26 noiembrie 1998)
"Toate tulburările mele sufleteşti au avut şi au un rost chiar dacă eu nici nu-l bănuiesc. Pentru toate Doamne îţi mulţumesc!..." (13 mai 1999)
"De fapt ce sunt eu?! Mă regăsesc într-o plantă prinsă în pământ şi apoi lasătă în voia soartei, incapabilă de a-şi găsi sensul existenţei...Primesc multe sfaturi şi realizez că preiau din comportamentele apropiaţilor. Îmi pierd din personalitate sau abia o construiesc?!" (12 iunie 1999)
"Dornică de absolut păşesc iar în căutarile convertirii, spre perfecţionare. Mă simt împăcată cu mine după acest război interior al sentimentelor, dar şi al priorităţii responsabilităţilor..."(26 octombrie 1999)
*Îmbracă-ţi inima cu petale de dragoste şi de vei simţi minunat
Lasă-i Domnului orice grijă, pacoste, iar libertatea va fi cum ai visat!
Scriam mult pe atunci, mai ales despre iubire şi Dumnezeu, despre durere şi convertire...Probabil acelea sunt subiectele la care sufletul meu vibrează şi mâna, în lipsa cuiva pe care să mângâie, începe a scrie. Probabil voi mai reveni la file din povestea vieţii mele.
*Dacă nu te-ai fi născut niciodată, atunci ce-ai fi putut fi?
Poate un peşte sau poate o ghindă din pom?
Sau poate o clanţă sau...trei cartofi copţi.
Mai rău decît toate ai fi fost un nimic.
Un nimic nu găseşte plăcere în nimic, absolut de nimic.
Un nimic chiar nu există. Nici măcar nu e prezent.
Dar tu - tu eşti tu! Oare nu este acest lucru plăcut?
Astăzi, tu eşti tu şi aceasta e mai adevărat decât adevărul că
Nu e nici unul printre cei vii care să fie mai tu decât eşti tu.
Strigă tare: "Sunt fericit că sunt ce sunt!"
Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt o moluscă sau un jambon
sau un borcan vechi şi prăfuit de gem de agrişe.
Eu sunt ceea ce sunt şi aceasta e o mare chestie.
Şi dacă aşa stau lucrurile, mie însumi îmi rămâne să zic:
"La mulţi ani!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu