Suflete dragi vă duceţi rând pe rând...

Încă îmi e greu să vorbesc despre despărţirile la care destinul/ Dumnezeu m-a supus, despre cum am văzut moartea luând de lângă mine, într-un proces îndelungat, sfâşietor, oameni importanţi pentru mine. Cu atât mai puţin pot să scriu despre viaţa despre moarte, despre rostul suferinţei ş.a., când încă îmi mai caut credinţa. Dar pentru că nu trece zi fără să am un gând cald şi o lacrimă în suflet pentru cei care nu mai sunt lângă mine, îmi permit să ader şi să citez persoane mai înţelepte, mai curajoase, mai credincioase.

"Amintiti-va intotdeauna ca atunci cand suntei alaturi de cineva, aceasta ar putea fi ultima data. Nu va pierdeti timpul cu prostii; Nu creati conflicte si certuri pentru motive minore. Cand moartea se apropie, nimic altceva nu mai conteaza. Daca cineva face sau spune ceva care va enerveaza, amintiti-va de moarte. Ganditi-va ca acest om este pe punctul de a muri (sau dumneavoastra); ce mai conteaza atunci cuvintele sau faptele sale? Poate ca nici nu a avut intentia sa va enerveze; poate ca este doar interpretarea dumneavoastra. Din 100 de cazuri, 99 tin mai degraba de interpretarea personala.
Si nu uitati: cand va aflati alaturi de cineva, nu este vorba de cel pe care il stiati dinainte, caci totul se schimba. Nu poti intra in acelasi rau de doua ori si nu poti intalni aceeasi persoana de doua ori. Va puteti intalni cu tatal, mama, fratii, prietenii dumneavoastra, dar ei nu sunt aceeasi; s-au schimbat. Nimic nu ramane la fel. Si dumneavoastra v-ati schimbat, nu mai sunteti acelasi…
Daca veti tine minte aceste doua aspecte, iubirea va inflori mai usor in dumneavoastra.
Cand va intalniti cu cineva, faceti-o de parca ar fi prima oara cand va intalniti.
Faceti-o insa si ca si cum ar fi pentru ultima oara.Si chiar asa stau lucrurile. Daca veti avea aceasta perspectiva, acest mic moment al intalnirii va capata o semnificatie incredibil de profunda". OSHO - Farmacia Sufletului

http://vali-me.com/2008/10/31/viata-dupa-moarte/

"Astazi mi-e dor...
... mi-e dor de ea. In fiecare zi imi doresc sa fie cu mine. Au trecut doi ani si un pic de cand nu mai e cu mine...insa imi amintesc de ea in fiecare zi.Cand a murit , cineva mi-a zis sa nu mai plang ca n-a murit. O sa fie vie daca o sa-mi amintesc de ea in fiecare zi. Cand mi-a spus asta , eram ca un copil mic caruia ii promite mama lui o acadea ca sa nu mai planga si incepe sa-i spuna tot felul de povesti. Imi doream foarte mult sa-l cred.. si l-am crezut.Astazi ii dau dreptate. E ceva din mine care nu vrea sa se desparta de ea.Nu-i placea sa faca fotografii. Imi amintesc ca insistam mereu sa facem o poza impreuna insa de fiecare data gasea cate o scuza si reusea sa se strecoare din fata aparatului de fotografiat. La putin timp dupa ce a murit... am inceput sa scotocesc prin dulapul ei...printre hainele ei care inca ii purtau parfumul... si m-am pierdut acolo... m-am pierdut in amintiri... aveam iar cativa anisori...iar ea era langa mine...In ziua aceea am gasit intr-un dulap o fotografie mica , dintr-aceea de buletin... M-am bucurat nespus. E singura fotografie care o am cu ea ..."Andreea

http://prgabriel.wordpress.com/2008/08/22/%e2%80%9cunde-sunt-cei-care-nu-mai-sunt-%e2%80%9d/

„Moartea nu este ceea ce unii oameni îşi imaginează. Este ca şi cum ai merge în altă cameră. În acea altă cameră vom găsi… femeia dragă şi bărbaţii şi copiii scumpi pe care i-am iubit şi i-am pierdut.”

"Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de el" (Ps. 116,15)